Campanie de salubrizare pe arterele de circulație din Rădăuți

Administrația rădăuțeană a declanșat, de la începutul săptămânii, o campanie de salubrizare care va cuprinde toată suprafața municipiului. „Echipe de la SC Servicii Comunale SA și din cadrul serviciului mecanizare din primăria locală au început, de luni, o acțiune de salubrizare care a debutat de la intrarea în municipiu, din zona Vladul Vlădichi spre centru, și de la intrarea în localitate dinspre Dornești, pe Calea Cernăuți, acțiune care prevede măturarea arterelor de circulație, strângerea deșeurilor și igienizarea zonelor din vecinătate. În același timp, i-am invitat pe cei de la firma Pfeiffer să-și facă treaba așa cum trebuie, și să strângă pământul și balastul din locurile în care au finalizat lucrările”, a declarat ieri viceprimarul Tiberiu Epifanie Maerean.
Viceprimarul delegat cu atribuțiile primarului de Rădăuți a mai arătat că, în funcție de starea vremii, campania de salubrizare se va extinde în perioada următoare pe toate căile de comunicații din municipiu.

Recomandări

Primăria Suceava anunță programul de curățenie. Autovehiculele parcate în zonele notificate vor fi ridicate cu ajutorul Poliției Locale

Mobilizare a elevilor în Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, ce va avea loc vineri

Asociația Nes Designer Cultural invită cât mai mulți suceveni la Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”

Mobilizarea elevilor în Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, ce va avea loc vineri