Centrul Militar Județean Suceava a demarat de câteva zile campania de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățământ, promoția 2012-2013, tinerii dornici de o astfel de carieră având la dispoziție locuri în colegiile militare liceale, dar și în instituții de profil de învățământ superior.
Astfel, pentru tinerii care sunt în clasa a VIII-a și vor susține testele naționale există locuri la Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” Breaza și Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia. La toate cele trei unități de învățământ cifra de școlarizare cuprinde câte 120 de locuri, din care 100 pentru băieți și 20 pentru fete.
Înscrierile potențialilor candidați au început de săptămână trecută și vor continua până pe data de 4 mai.
Referitor la academiile militare, oferta din acest an cuprinde un total de 384 de locuri, pentru fete și băieți, la cinci unități de învățământ: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Academia Forțelor Aeriene Brașov, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, Academia Tehnică Militară București, Institutul Medico-Militar București/Târgu Mureș.
De asemenea, cei interesați mai au la dispoziție 158 de locuri la trei școli postliceale militare: Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Pitești, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene Boboc și Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Constanța.
În cazul acestor unități de învățământ perioada de înscrieri este ceva mai lungă, până în lunile iunie și iulie, și diferă de la o școală la alta.
Pentru academii militare și școli de maiștri militari se pot înscrie tinerii cu vârsta de până în 24 de ani, cu condiția ca aceștia să fie absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat, aici fiind incluși și cei care vor termină clasa a XII-a în acest an. Excepție fac piloții, în cazul lor limita de vârstă pentru înscrieri fiind de 22 de ani.
Pentru tinerii dornici de o carieră militară școlile de profil par a fi momentan singura soluție de intrare în sistem, locurile pentru soldați gradați voluntari, încadrați din sursă externă, fiind o incertitudine pentru anul în curs.
Toți tinerii interesați de detalii despre ofertele de școlarizare din acest an și de înscrieri sunt așteptați la Centrul Militar Județean Suceava, situat pe strada Alexandru cel Bun. Detalii pot fi obținute și la numărul de telefon 0230 520 986.
Ofertă de școlarizare
Campanie de recrutare pentru tinerii care vor să îmbrace uniforma militară






