Social

Campanie de prevenire a sarcinii nedorite în adolescență

Scopul campaniei îl reprezintă educarea tinerilor în vederea prevenirii sarcinilor nedorite în adolescență
Scopul campaniei îl reprezintă educarea tinerilor în vederea prevenirii sarcinilor nedorite în adolescență

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (DGASPC) Suceava a demarat o campanie de prevenire a sarcinii nedorite în adolescență.
În cadrul campaniei sunt prevăzute întâlniri cu elevii din școlile din județ, întâlniri cu părinții, mese rotunde cu profesorii, dar și cu alți reprezentanți ai instituțiilor care ar putea să îi ajute pe adolescenți să evite o sarcină nedorită.
Șefa Protecției Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a solicitat, în scris, instituțiilor partenere, implicarea în această campanie și confirmarea unor persoane de contact, cu sprijinul cărora va fi pus la punct proiectul derulării acestei campanii.
„Scopul acestei campanii îl reprezintă conștientizarea și educarea tinerilor în vederea prevenirii sarcinii nedorite în adolescență. Maternitatea la vârste fragede afectează în mod dramatic viața și viitorul social al minorei, iar, în ultimul timp, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava s-a confruntat cu o serie de probleme determinate de creșterea numărului de adolescente însărcinate, în multe cazuri la vârste foarte fragede”. Ea a mai explicat că instituția pe care o conduce vrea să implice mai mulți factori și instituții în această campanie (mass-media, școala, sănătatea, Biserica, comunitatea, etc.), atât cu scopul de a limita fenomenul, cât și pentru a rezolva unele consecințe și implicații în plan medical, psihologic și social.
Adolescentă însărcinată, “o paria a unei familii, școli sau comunități”
Directorul executiv adjunct al Protecției Copilului Suceava, Petru Ștefăroi, a completat că „această campanie pleacă de la constatarea că maternitatea la vârste fragede deturnează în mod dramatic viața și viitorul social al minorei. Este cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor este afectată grav activitatea și frecvența școlară, putându-se ajunge chiar la întrerupere, viața din familia fetei fiind profund perturbată, ajungându-se la conflicte grave, despărțiri, abandon familial sau respingeri, intervenind etichetări și marginalizări din partea colegilor, vecinilor comunității”.
În final, a mai completat Petru Ștefăroi, se poate ajunge la situația în care o fetiță respectată, elevă fruntașă la învățătură, să ajungă o paria a unei familii, școli sau comunități, și, cel mai grav, „cu toată viața și viitorul grav afectate, atât în plan social-comunitar, cât și în cel familial și profesional”.

Recomandări

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

„Unde este acasă?”, acțiune de susținere a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate