Sindicaliștii din Federația Sindicală SANITAS vor organiza în perioada următoare o campanie națională de luptă împotriva șpăgii în sistemul de Sănătate. Președinta Uniunii Județene a SANITAS Suceava, Ana Ionescu, ne-a declarat ieri că această campanie se va derula în fiecare județ, liderii din Blocul Național Executiv al federației plănuind să se deplaseze în teritoriu cu un microbuz special și, împreună cu reprezentanții sindicaliștilor din fiecare județ, să poarte discuții cu personalul sanitar pentru a afla problemele cu care se confruntă și pentru a-i convinge să nu condiționeze acordarea de servicii pacienților prin plățile informale.
Ana Ionescu a precizat că obiectivele principale ale acestei campanii sunt îmbunătățirea imaginii asistentului medical și a serviciilor primite de pacienți. „Federația noastră apără drepturile personalului sanitar, dar, în egală măsură, și ale pacienților. Sindicatul nu apără incompetența și incorectitudinea unor cadre, asta vrem să înțeleagă lumea… Trebuie să facem ceva să îmbunătățim percepția pe care pacientul o are în ceea ce privește asistentul medical, și asta deoarece în prezent această concepție nu este una favorabilă. La fiecare dintre aceste deplasări liderii naționali și cei județeni vor sta de vorbă cu asistenții și vor face un apel către aceștia să nu aplice politica șpăgii”, a spus Ana Ionescu.
Președinta Uniunii Județene a SANITAS Suceava a declarat că nu se poate vorbi despre un fenomen generalizat în ceea ce privește condiționarea acordării de îngrijiri de către cadrele sanitare în schimbul unor plăți informale, dar că sunt persoane care aplică această practică în scopul rotunjirii veniturilor. În urmă cu luni de zile, Ana Ionescu făcea un apel către pacienți să reclame astfel de practici conducerilor unităților sanitare precum și liderilor de sindicat, astfel încât cei vinovați să fie trași la răspundere.





