Protejarea vânatului

Campanie de evaluare a efectivelor de urși, lupi, râși și pisici sălbatice din pădurile Sucevei

Campanie de evaluare a efectivelor de urși, lupi, râși și pisici sălbatice din pădurile Sucevei
Campanie de evaluare a efectivelor de urși, lupi, râși și pisici sălbatice din pădurile Sucevei

Numărul exemplarelor de urși, lupi, râși și pisici sălbatice din pădurile județului Suceava va fi evaluat în teren, timp de două luni, de echipe mixte ale Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, împreună cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM).
Acțiunile de evaluare în teren a speciilor de carnivore mari strict protejate se vor desfășura în perioada martie-aprilie, conform Legii 407/2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
La această acțiune pot participa pe lângă gestionarii fondurilor de vânătoare și reprezentanți ai institutelor de cercetare și ai universităților, iar acolo unde fondurile de vânătoare se suprapun peste ariile naturale protejate, la evaluare pot participa și administratorii acestora.
Directorul executiv al APM Suceava, Vasile Oșean, a precizat că, începând de anul acesta, în cazul în care fondul de vânătoare se suprapune (parțial sau total) peste o arie naturală protejată (rezervație naturală sau sit Natura 2000), se va întocmi separat un centralizator pentru fiecare specie, iar pentru restul fondului de vânătoare aflat în afara ariei naturale protejate se va întocmi alt centralizator.
Datele centralizate de APM Suceava vor fi transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, urmând ca printr-un ordin al Ministerului Mediului și Pădurilor să fie stabilit plafonul maxim de vânat pentru speciile menționate, pe fiecare fond de vânătoare, în sezonul de vânătoare 2012 – 2013.
Acesta va avea la bază situația efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendința și structura populației speciei respective, precum și nivelul pagubelor produse de carnivore și înregistrate oficial.

Recomandări

Peste 800 de tone de hrană și 50 de tone de sare, furnizate de silvicultori animalelor sălbatice din pădurile Sucevei

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”

Polițiștii suceveni le pun tot mai des brățări electronice agresorilor: ultimul pe listă, un bărbat care și-a agresat soția și fiica

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu