Solicitări de la populație

Campanie de distrugere a cuiburilor de ciori din Suceava, de săptămâna viitoare

Sucevenii care sunt deranjați de prezența ciorilor care și-au făcut cuiburi în arborii din apropierea locuinței lor se pot adresa Primăriei Suceava sau direct la Direcția Domeniului Public, pentru a solicita îndepărtarea acestora.
Campania de distrugere a cuiburilor de ciori de pe domeniul public al municipiului Suceava va începe de săptămâna viitoare, intervenții urmând să fie făcute la înălțime cu ajutorul unui utilaj special, cu nacelă, după cum a precizat viceprimarul Marian Andronache.
“Ca în fiecare an, după data de 20 aprilie, începe acțiunea de distrugere a cuiburilor de ciori din Suceava. Este o acțiune solicitată de mai mulți cetățeni. Am primit multe sesizări în această privință, mai ales în această perioadă de carantină și autoizolare la domiciliu.
Lucrările vor începe din 27.04.2020 (luni), ora 8:00, și vor fi executate de colegii de la sectorul spații verzi, din cadrul Direcției Generale a Domeniului Public Suceava, cu ajutorul unui utilaj cu nacelă. Intervențiile se vor realiza pe domeniul public al municipiului Suceava, nu și pe domeniul unor instituții sau al unor entități private”, a subliniat Marian Andronache.
Operațiunea va dura două săptămâni și va fi demarată inițial în toate parcurile din municipiu care prezintă cuiburi de ciori, după care vor fi soluționate rând pe rând solicitările din partea cetățenilor.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

Proba practică pentru permisul de conducere categoria B va putea fi susținută săptămâna viitoare în Câmpulung Moldovenesc

Lansarea campaniei naționale de prevenire a traficului de minori „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”