– Primarul Ion Lungu a plantat și câțiva copăcei, cărora trecătorii nu le-au dat viață lungă, spunând că vor fi rupți în câteva zile
Campania de curățenie de primăvară demarată de Primăria Suceava începând de luni dimineață a continuat ieri cu cartierul George Enescu. De dimineață, zeci de angajați ai Rosal, împreună cu angajații municipalității sucevene, au pornit o amplă acțiune de curățare a rigolelor străzilor, de măturare a acestora, fiind prezente și numeroase utilaje de curățare și transport a gunoiului adunat în cantități considerabile.
Sporul cu care lucrau cu toții era justificat și de prezența primarului Ion Lungu, care a ținut nu doar să inspecteze modul în care s-a desfășurat curățenia de primăvară, ci să și participe efectiv.
Deși acțiunea a fost mult mai bine organizată decât cea din Obcini, tot au mai existat unele scăpări, care au ieșit la iveală când primarul a vrut să planteze niște copăcei. Nimeni nu se gândise că vor planta pomișori în fața complexului Dorna (T90) și nu aveau nimic pregătit în acest scop . Prinși cu mâța în sac, cei responsabili de acțiunea de plantare a pomilor se agitau care mai de care, să facă rost de materialele necesare, în timp ce primarul îi coordona: „Dă și tu o gaură acolo, alta acolo, aduce-ți puieții…”. Ca să dea un exemplu, primarul a pus mâna pe sapă și a „atacat” primul spațiu liber, niște romburi cu pământ, din care copăceii și florile au dispărut de mult timp, fără să-i pese cuiva de asta.
După câteva minute, primul pin era deja plantat, iar oamenii se opreau pe stradă să îl vadă pe primar cum calcă apăsat să bătătorească terenul în jurul copăcelului.
Apoi, împreună cu angajații de la Direcția Domeniului Public, a mai plantat câțiva pini și în restul de rondouri pustiite de ceva vreme, dar nici bine nu au terminat treaba, că au și apărut locuitori din zonă care le-au dat un verdict dur: „Nu rezistă decât câteva zile. O să fie rupți de îndată”.
Optimismul lor „debordant” e justificat, în condițiile în care aceeași zonă, din fața complexului Dorna, e renumită în oraș pentru prostul obicei al locatarilor, de a arunca pungile cu gunoi direct în stradă, direct de la geam, în loc să le ducă la pubele.
Acest aspect neplăcut a fost amintit și de primar, care a spus că își dorește ca prin acțiunea sa să-i motiveze și pe alții să ia măsuri pentru ca locurile în care trăiesc să fie mai curate și mai plăcute: „Din păcate, nu toată lumea e interesată de această campanie de primăvară. Ca primar, trebuie să fiu primul gospodar care se apucă de curățenie, sper ca și alții să urmeze acest exemplu, pentru că fiecare ar trebui să îngrijească măcar zona în care locuiește. E o problemă de mentalitate, iar această campanie are ca scop trezirea spiritului civic, mai ales că în această zonă ne confruntăm cu o problemă gravă, cea a locatarilor care își aruncă gunoiul de pe geam direct în stradă”.
Pe lângă campania de curățenie care a avut loc ieri în cartierul George Enescu, zilele acestea vor fi verificate și toate reclamațiile depuse de cetățenii acestui cartier în privința iluminatului public.




