Inițiativă

Campanie de curățare a Sucevei de chioșcuri ilegale

Chioșcurile care ocupă abuziv domeniul public vor fi „rase” de Primăria Suceava.
Decizia a fost anunțată de viceprimarul municipiului reședință de județ, Viorel Seredenciuc, care coordonează Direcția de Urbanism și care a trimis de ieri, în teren, inspectorii primăriei, pentru a face o inventariere a tuturor chioșcurilor din oraș.
“Vom merge în tot orașul și vom inventaria tot ce înseamnă chioșc în municipiul Suceava. Doar așa vom vedea care sunt chioșcurile care ocupă spațiul public și care este starea acestora. Sunt multe chioșcuri care au fost abandonate de proprietari, alții și-au închis activitatea, dar ocupă în continuare acele spații. E posibil să fie cazuri în care contractul de închiriere a terenului le-a expirat, dar proprietarii ocupă abuziv acel spațiu. În aceste cazuri, vom solicita proprietarilor să le ridice de acolo, iar în caz contrar, vom face demersurile necesare pentru a le dezafecta de pe domeniul public”, a declarat Viorel Seredenciuc.
Viceprimarul municipiului Suceava a precizat că un alt aspect care va fi evaluat de inspectorii primăriei este starea terenurilor din jurul chioșcurilor, una din obligațiile proprietarilor fiind de a se îngriji de curățenia din zonă și de spațiul verde din jur.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern