Campanie culturală de îmbunătățire a imaginii României în Italia



Ministerul Culturii și Cultelor (MCC) intenționează să deruleze o campanie culturală de îmbunătățire a imaginii României în Italia, care se va desfășura pe o perioadă de doi ani, în mai multe orașe italiene în care există comunități mari de români.
Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu, și de secretarul de stat Demeter Andras.
Potrivit lui Iorgulescu, România a început o ofensivă de imagine în Italia, componenta culturală a acestei acțiuni fiind sarcina dată MCC de către premierul Tăriceanu.
„În ședințele de Guvern anterioare, am primit din partea premierului sarcina de a realiza un program complex privind prezența culturală românească în Italia, până la sfârșitul acestui an”, a explicat Adrian Iorgulescu, precizând că bazele acestui program se vor pune în urma unei întâlniri bilaterale româno-italiene, care se va desfășura în prima parte a lunii septembrie, în Italia.
Campania are ca scop îmbunătățirea imaginii României în Italia, ca urmare a incidentelor provocate în orașele italiene de cetățeni români.