Campania „Vrei să faci o faptă bună?”, desfășurată la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava

Biserica „Sf. Dumitru” Suceava a organizat, alături de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava, reprezentat de profesoara Narcisa Tiperciuc, și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, reprezentat de prof. Ana-Maria Munteanu, campania „Vrei să faci o faptă bună?”. Scopul acestei campanii este ca
elevii merituoși și harnici să fie răsplătiți cu o tabletă ce le va fi de mare folos în desfășurarea orelor online. Oameni cu suflet mare s-au mobilizat și cu banii adunați s-au achiziționat mai multe tablete (o tabletă costă aproximativ 450 de lei). Șase tablete au ajuns deja la șase elevi silitori (patru elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și doi elevi de la Colegiul de Arte Suceava). Campania nu se oprește aici. Sunt încă mulți copii foarte buni la învățătură, care merită un cadou în prag de sărbători și nu numai, așa că orice donație este binevenită.

Recomandări

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității