Campania „Violența naște violență”



Activități de informare a administratorilor de baruri
Activități de informare a administratorilor de baruri

Având în vedere necesitatea prevenirii faptelor cu violență, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a demarat campania „Violența naște violență”, ce se va desfășura până în luna decembrie a acestui an.
Campania urmărește creșterea gradului de siguranță publică în rândul locuitorilor județului Suceava urmare a informării, responsabilizării și conștientizării acestora privitor la infracționalitatea cu violență.
Vor fi identificate toate stările conflictuale existente la nivelul comunităților, urmând ca echipe mixte de polițiști și mediatori autorizați din cadrul Centrului de Mediere Bucovina Suceava să desfășoare activități specifice de detensionare și dezamorsare a acestor situații conflictuale. De asemenea, se va proceda la desfășurarea unor activități de informare a administratorilor de baruri cu privire la vânzarea de alcool către persoanele care se află în stare de ebrietate.
În data de 01 octombrie, campania a fost lansată oficial în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, fiind desfășurate activități de informare pe raza municipiului Suceava, în orașul Cajvana, dar și în zona barurilor și locațiilor de alimentație publică din comunele Ipotești, Bosanci și Preutești, fiind distribuite 1.000 de pliante cu mesajul „O palmă poate curma o viață!” și fiind lipite 50 de afișe cu mesaje informative.