Elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au organizat o campanie împotriva fumatului, concretizată printr-o demonstrație pașnică, care a urmat traseul dintre locația colegiului și primăria orașului, sub deviza „Un măr pentru o viață mai bună!”. Inițiativa elevilor humoreni a fost de fapt o reacție a unei majorități a tinerilor din comunitate împotriva tutunului și nu numai. Campania „Un măr pentru o viață mai bună!” și-a propus să militeze în egală măsură și împotriva violenței și a drogurilor.
Un măr în schimbul unei țigări
Ruxandra Vatavu, elevă în clasa a X-a D, membră a Consiliului Elevilor – Colegiul „Alexandru cel Bun” , ne-a spus că „aceste vicii sunt întâlnite tot mai des în rândul liceenilor, însă noi am vrut să demonstrăm că putem să fim altfel și să ne opunem lor, cu condiția să fim uniți. Astfel, ne-am adunat, pe 12 iunie, 20 de clase ale colegiului și am muncit, pregătind până la ultimul detaliu reușita acestui eveniment. Scenariul îl știa fiecare pe dinafară: aveam să oferim trecătorilor fumători un măr în schimbul unei țigări. În plus, fiecare clasă avea pancarte personalizate și sloganuri bine stabilite, iar toți participanții purtau tricouri albe, pentru a simboliza puritatea vieții într-o lume curată, nepoluată, opțiunea pentru un stil de viață necontaminat de substanțe nocive”.
„Mediul are nevoie de oameni responsabili, nu de vicioși”
După cum ne-au spus organizatorii, acțiunea “mărul” a început de la primele ore ale dimineții, primele fructe fiind oferite colegilor surprinși în afara școlii fumând. Chiar și profesorii fumători nu s-au arătat ostili cauzei elevilor și au oferit câte o țigară în schimbul unui măr. La primire, fiecare țigară era ruptă, semn că nu vor mai fi folosite niciodată. Ruxandra Vatavu a completat că „singurul regret pe care l-am simțit a fost faptul că nu toți fumătorii au dorit să încerce să renunțe la viciu doar pentru o clipă, simbolic. Foarte mulți ne-au refuzat schimbul măr-țigară, motivând faptul că țigările sunt scumpe. Cu toate acestea, am întâlnit și persoane cooperante, care ne-au apreciat gestul. Marșul nostru a durat de o oră, iar la sfârșitul evenimentului ne-am reîntors la școală mulțumiți de modul cum am atras atenția că mediul are nevoie de oameni responsabili, nu de vicioși”.
„Facem fapte bune, deci existăm!”
Țigările adunate de la trecători și rupte au fost folosite la umplerea conturului unei țigări desenate, stilizate, o țigară de dimensiuni mari care nu va putea fi fumată niciodată și care, afișată la avizierul școlii, le va aminti elevilor de încercarea lor de a lupta pentru o cauză, chiar dacă, aparent, este o luptă cu morile de vânt.
„Consiliul Elevilor din școală din nou a demonstrat că este posibil să mobilizezi un număr mare de oameni sufletiști pentru a organiza lucruri la superlativ și pentru a demonstra că tot ceea ce trece prin mâinile noastre poate produce ecouri profunde: «facem fapte bune, deci existăm!», au fost de părere Ruxandra Vatavu și profesoara Profira Cristina Tudor, consilier educativ la Colegiul „Alexandru cel Bun”, organizatori ai evenimentului.