Campania umanitară „Săptămâna fructelor și legumelor donate”



Campania umanitară „Săptămâna fructelor și legumelor donate”
Campania umanitară „Săptămâna fructelor și legumelor donate”

Elevii Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița au organizat campania umanitară de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, intitulată „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Dornici de a participa la această campanie, conștientizând faptul că fac o faptă bună, elevii au venit la școală cu sacoșele și coșurile pline cu fructe și legume, zacuscă, gemuri, compoturi, dulcețuri, făină, zahăr, ulei, paste făinoase, orez etc., transformând, pentru o săptămână, sala de clasă în „cămara bunicii”. Elevilor li s-au alăturat în demersul lor și cadrele didactice. Toate bunurile au fost transportate către Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți, unde au fost întâmpinați de maica Ecaterina. La această campanie au participat 185 de elevi: preșcolari, școlari, liceeni de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița, dar și de la Școala Argel, îndrumați de următoarele cadre didactice: Diana Elena Priscorneac Belei, Gelu Gheorghe Clitnovici, Georgeta Iliesi, Angelica Balabașciuc, Mihaela Balabașciuc, Ovidiu Balabașciuc, Alina Popa, Viorica Procopiuc, Laura Șutu, Otilia Panțiruc, Nicolae Panțiruc, Paraschiva Iliesi, Veronica Irimescu, Simona Lucescu, Paula Drelciuc, Dănuța Mitric, Augustin Cocerhan, Alina Iliesi, Irina Palaghiciuc, Niculina Ghitău, Viorica Duprii, Cristina Mandric, Mihaela Ciuverca, Elena Popescu, Elena Virginia Char, Tiberiu Hacman. Foarte mult s-a implicat în această campanie și eleva Sânziana Prindii, președinta consiliului elevilor din Moldovița. Nu doar elevii și cadrele didactice au participat la această activitate, ci și alți oameni din comună care au dat din puținul lor și altora.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

Aproape 37.000 de lei s-au strâns în cadrul campaniei „Podul cu jucării” de la Vatra Dornei, pentru David și Eduard, doi tineri diagnosticați cu afecțiuni grave

Aproape 37.000 de lei s-au strâns într-o acțiune caritabilă intitulată „Podul cu jucării” pentru sprijinirea a doi tineri din Vatra Dornei
Aproape 37.000 de lei s-au strâns într-o acțiune caritabilă intitulată „Podul cu jucării” pentru sprijinirea a doi tineri din Vatra Dornei

Aproape 37.000 de lei s-au strâns în cadrul campaniei „Podul cu jucării” de la Vatra Dornei, pentru David și Eduard, doi tineri diagnosticați cu afecțiuni grave