Comunicat

Campania PD-L de informare a electoratului cu privire la votul uninominal continuă

După ce a lansat, vineri, la Suceava, campania de informare a electoratului cu privire la votul uninominal, Organizația Județeană a Partidului Democrat Liberal Suceava a organizat întâlniri cu membrii de partid și cu cetățenii în alte localități sau zone din județ.
Sâmbătă, 20 septembrie 2008, membrii Biroului Permanent Județean, în frunte cu președintele Gheorghe Flutur, au fost prezenți la Rădăuți și Fălticeni, iar duminică, 21 septembrie 2008, au participat la întâlniri și dezbateri în zona Vatra Dornei. La aceste acțiuni au participat și candidații PDL în colegiile electorale din județul Suceava.
Campania de informare va continua în toate zonele și localitățile județului.
PD-L Suceava își propune să obțină peste jumătate din numărul de mandate de senatori și deputați. Sucevenii ne-au dat peste jumătate din numărul de primari din județ, iar acum le vom solicita să ne dea și majoritate parlamentară.
Astfel, Partidul Democrat Liberal va putea forma Guvernul, cu prim-ministru Theodor Stolojan, prietenul sucevenilor.
PD-L Suceava

Recomandări

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România

Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava