Campania „O carte deschide o lume nouă”, lansată de Poșta Română



Poșta Română a lansat Campania „O carte deschide o lume nouă”, prin care își propune să participe la îmbogățirea fondului de carte al școlilor din mediul rural. În cadrul acestui demers, Poșta Română face apel către salariații și clienții săi, persoane fizice și juridice, de a participa la o donație de carte pentru bibliotecile unor școli din mediul rural. Cei care doresc să participe la acest proiect pot depune volume de carte la oficiile poștale Suceava 1, Suceava 3, Suceava 6, Suceava 7, Câmpulung Moldovenesc 1, Gura Humorului 1, Rădăuți 1, Vatra Dornei 1, Fălticeni 1, Frasin, Dolhasca, Salcea, unde vor fi amenajate locuri speciale, semnalizate prin afișele campaniei.
„O carte deschide o lume nouă” se înscrie în seria acțiunilor Poștei Române prin care se implică în susținerea comunităților în care își desfășoară activitatea.