Fondul de solidaritate

Campania “Fii aproape de departe”, pentru sprijinirea persoanelor vârstnice fără familie sau fără alte forme de sprijin

La Suceava a fost lansată campania „Fondul de Solidaritate – Fii aproape de departe”, o inițiativă civică care are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice fără familie sau fără alte forme de sprijin.Au răspuns apelului la solidaritate Televiziunea Intermedia, o parte din societatea civilă și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Suceava. Aceștia, împreună, au achiziționat alimente și au făcut pachete pe care le-au dăruit persoanelor vârstnice aflate în dificultate.
Prin livrarea acestor pachete alimentare bătrânilor se limitează și expunerea lor la mediu și, implicit, la riscul de infestare, persoanele vârstnice reprezentând în prezent cel mai vulnerabil grup. Asociația Seva, condusă de Angela Zarojanu, și Asociația Multicare, a cărei președintă este NicoletaDaneliuc, Ami și Mihai (fotografie și video), alături de Roxana Dumitrache, activistă pentru drepturile omului, împreună cu Narcisa Marchitan și colegii voluntari din cadrul Direcției de Asistență Socială de la Primăria Suceava, au lansat acest apel la solidaritate, cu sprijinul important al jurnalistei Adrianei Dascălu Bulină și al Televiziunii Intermedia.
Se pot face în continuare donații
Pachetele au ajuns pe mesele persoanelor vârstnice datorită implicării extraordinare a preotului Justinian Cojocar, de la Biserica „Sfântul Dumitru” din municipiul Suceava, coordonatorul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, care a însoțit voluntarii și s-a implicat personal cu multă dăruire și generozitate în distribuirea pachetelor. O parte din pachete au ajuns marți, 14 aprilie, și la Căminul de bătrâni aflat în îngrijirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Au trecut două săptămâni de la debutul campaniei și, în tot acest timp, persoane generoase de peste tot din țară au făcut donații, orice sumă fiind esențială. Campania va continua pe tot parcursul stării de urgență, iar în contextul Săptămânii Luminate, pachetele vor fi oferite la începutul săptămânii viitoare. Pe lângă produsele alimentare, pachetele vor conține și măști și mănuși de unică folosință, oferite de Farmacia ARSENE.
Fondul de Solidaritate: “Fii aproape de departe” rămâne o inițiativă civică continuă, astfel că donațiile se vor strânge pe tot parcursul stării de urgență instituite. Inițiatorii acestei campanii își exprimă recunoștința față de cei care au donat și invită sucevenii să fie alături de semenii lor aflați în dificultate, nu doar cu donații, ci cu orice gest de solidaritate și grijă, atât de importante în momentul dificil pe care îl traversăm. Contul în care se pot face donațiile este: RO98BTRLRONCRT0259440301 al Asociației Multicare, Banca Transilvania Suceava.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!