Campania electorală pentru alegerile locale începe oficial astăzi



Campania electorală pentru alegerile locale din iunie începe astăzi și va dura 30 de zile, punctul terminus fiind cu o zi înaintea primului tur de scrutin, respectiv în 31 mai, la ora 7.00.
Conform legii, candidații ar trebui să organizeze activități de campanie doar în această perioadă. Tot în acest interval sunt permise afișajul electoral și organizarea de emisiuni radio-tv în acest scop.
În campania electorală, candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă.
Legislația în vigoare stabilește că, în această perioadă, se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, universități, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere. În schimb, este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în unitățile de învățământ în perioada desfășurării cursurilor.
Propagandă.
Conform unei hotărâri a Biroului Electoral Central (BEC), în timpul campaniei electorale, partidele și candidații pot împărți materiale de propagandă cum ar fi afișe, pliante, cărți poștale, ilustrate, brichete, chibrituri, calendare, căni, găleți, caiete, pixuri, șepci, tricouri, eșarfe, fulare, insigne, ecusoane, fanioane, stegulețe, dar nu și obiecte care „au o valoare economică semnificativă” și nici alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice, produse din tutun. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori astfel de bunuri în timpul campaniei electorale, precum și primirea acestora de către alegători constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Legea mai stabilește că prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile din campania electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decât în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor.
Primarii au avut obligația ca până la începerea campaniei să stabilească locurile speciale de afișaj electoral, în funcție de numărul de candidați. Conform legii, aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective. Dimensiunea maximă a unui afiș electoral este de 5×3 metri.
Campania la radio și TV.
În ceea ce privește emisiunile radio și de televiziune, radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toate formațiunile și pentru toți candidații. Informațiile legate de alegeri și campanie pot fi prezentate numai în emisiuni informative, emisiuni și dezbateri electorale.
În cazul posturilor publice, durata participării partidelor și a candidaților la astfel de emisiuni se calculează de SRR și SRTV în baza listelor de candidați transmise de Biroul Electoral Central. Până în acel moment, la emisiuni electorale vor avea acces formațiunile reprezentate în Legislativ, în funcție de ponderea lor parlamentară. Formațiunile neparlamentare au acces la serviciile publice naționale de radiodifuziune și de televiziune numai dacă depun liste complete de candidați în cel puțin 50% din circumscripțiile electorale din 15 județe. Candidații independenți au acces la astfel de emisiuni într-un interval de timp de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfășurării campaniei electorale. În schimb, candidații care dețin deja funcții publice pot apărea în emisiunile informative în probleme legate de exercitarea funcției lor.
În emisiunile care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat.
Sondaje.
Referitor la sondajele de opinie, legea stabilește că la difuzarea acestora trebuie însoțite de următoarele informații: denumirea instituției care a realizat sondajul; data sau intervalul de timp în care a fost efectuat și metodologia utilizată; dimensiunea eșantionului și marja maximă de eroare; cine a solicitat și cine a plătit realizarea sondajului. Cu 48 de ore înainte de ziua alegerilor este interzisă difuzarea de sondaje.
54 de partide.
Peste 50 de formațiuni politice au depus liste de candidați la birourile de circumscripție județeană și a municipiului București, doar 41 depunând însă liste complete de candidați, informează, ieri, Biroul Electoral Central (BEC).
Potrivit BEC, la nivelul întregii țări au depus liste de candidați 54 de formațiuni politice, doar 41 dintre acestea depunând liste complete de candidați.
Datele centralizate vor fi transmise către Societatea Română de Televiziune și către Societatea Română de Radiodifuziune, cele două instituții urmând să calculeze timpii de antenă ce vor fi acordați partidelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți.