Anunț

Campania electorală a PSD, unitară pe județ

Gavril Mîrza: „Obiectivul nostru este să câștigăm alegerile și să venim la guvernarea acestei țări”

Campania electorală a PSD va avea o concepție unitară la nivelul întregului județ Suceava, dar va fi adaptată la nivelul fiecărui colegiu în parte, a declarat, ieri, președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza.
Acesta a afirmat că social-democrații și-au propus să desfășoare o campanie civilizată, atât în mass-media, cât și în dialogul direct cu alegătorii.
„Obiectivul nostru este să câștigăm alegerile și să venim la guvernarea acestei țări care vreme de patru ani a fost sfâșiată de certuri și a fost destabilizată de conducători incompetenți”, a spus Gavril Mîrza.
Mîrza și-a ironizat adversarii politici care folosesc orice prilej pentru a se lăuda, apreciind că „le-au murit lăudătorii și au ajuns să se laude singuri cu realizări pe care în afară de ei nu le mai vede nimeni”.

Recomandări

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare