5 – 20 decembrie

Campania „Donează un ursuleț de pluș pentru un zâmbet de copil”, la final

Campania „Donează un ursuleț de pluș pentru un zâmbet de copil”, care s-a desfășurat în perioada 5 – 20 decembrie, a ajuns la final. Inițiativa acestei campanii aparține Shopping City Suceava, în parteneriat cu Salvați Copiii – Filiala Suceava. Cu sprijinul locuitorilor din Suceava, s-au colectat peste 600 de jucării, din care 300 de ursuleți de pluș au fost donați de Shopping City Suceava. Jucăriile au fost împărțite mai departe la grădinițele cu program normal nr. 1, 2 și 3 din Baia, Grădinița cu Program Normal din Valea Moldovei și Grădinița cu Program Normal din Mironu.
Peste 500 de copii vor avea cu ce să se joace în cadrul activităților educative și au simțit spiritul sărbătorilor de iarnă. Shopping City Suceava și Salvați Copiii Suceava mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în campanie și au făcut posibil ca pe fețele copiilor să apară un zâmbet.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea