Austeritate

Campania de toaletare și îndepărtare a arborilor periculoși începe de mâine

Ion Lungu: “La toaletarea copacilor vom interveni numai unde se impune”
Ion Lungu: “La toaletarea copacilor vom interveni numai unde se impune”

Arborii periculoși, care riscă să se prăbușească peste trecători sau peste locuințele sucevenilor, vor fi tăiați, începând de mâine. Campania de toaletare și îndepărtare a arborilor care reprezintă un pericol public începe din cartierul Obcini, asociațiile de locatari fiind anunțate la ședința lunară cu conducerea Primăriei Suceava.
Primarul Ion Lungu le-a solicitat reprezentanților asociațiilor de proprietari să indice doar arborii care reprezintă un pericol iminent sau care într-adevăr deranjează populația: “La toaletarea copacilor vom interveni numai unde se impune, pentru că nu avem nici personal suficient, nici resursele materiale necesare. Funcționăm la limită. Asta nu înseamnă că nu ne vom ocupa de crengile care bat în geamurile oamenilor sau în acoperiș, ori de copacii care riscă să se prăbușească”.
Edilul sucevean a făcut apel la înțelegere din partea asociațiilor de proprietari, să nu vină cu cerințe nejustificate, pentru că, pe de o parte, echipa care se ocupă de spații verzi este mai mică cu 18 oameni față de anul trecut, iar pe de altă parte, primăria se confruntă cu o criză de fonduri și carburant.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană