Asociația Ghizilor din Bucovina (Bucovina Guides), cu sprijinul Ocolului Silvic Pojorâta, organizează sâmbătă, 21 aprilie 2018, o nouă ediție a campaniei de reîmpădurire „Hai la înverzit”.
„Ne aflăm deja la a opta acțiune de acest gen în cadrul proiectului „Hai la înverzit”. Acțiunea noastră este una de voluntariat și ne propunem să continuăm campania începută acum șase ani. Pentru voluntarii dornici să participe în această campanie s-au pus la dispoziție de această dată, maxim 100 de locuri, cu înscriere pe baza unui formular online, pentru că acțiunea se va desfășura pe o suprafață mult mai restrânsă. Până la această oră, locurile au fost deja ocupate, solicitările fiind mari, mai ales în cadrul comunității „Hai la înverzit” din mediul online”, au precizat organizatorii evenimentului.
Aceștia au menționat că acțiunile lor vor continua an de an, așa că îi aștepta cu drag pe toți iubitorii de natură în campaniile viitoare și îi invită să li se alăture pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Hai-la-Inverzit-391382901039032/.
„Haideți să ne luăm revanșa față de emisiile de gaze, față de gunoaiele aruncate în natură, de apa și energia irosită!”, este îndemnul lor pentru cei care vor să se implice în astfel de acțiuni.
Campania „Hai la înverzit” este sprijinită cu mâncare, apă, mănuși de lucru și promovare, de către Gurmandio, Carrefour, Aqua Carpatica, Rocast și Iris Alt-studio.