În așteptarea ploii

Campania de însămânțări de primăvară, debut cu stângul din cauza secetei

Campania de însămânțări de primăvară a debutat timid în județul Suceava, cultivatorii fiind încercați de problema care le-a dat mari bătăi de cap și în toamna anului trecut: seceta. Conform unui raport al Direcției Agricole Suceava, prezentat Prefecturii, cu toate că iarna a fost bogată în precipitații sub formă de ninsoare, efectele secetei crunte din a doua parte a anului trecut nu au dispărut, rezerva de apă din sol de la nivelul județului situându-se la 30-32% față de valorile normale.
Inginerul agronom Vasile Tofan, din cadrul Direcției Agricole Suceava, a declarat: „Însămânțările au fost demarate la cerealele de primăvară și la cartof. Seceta se resimte în tot județul, iar vântul din ultima săptămâna a accentuat-o și mai mult”.
Teoretic, seceta ar putea fi parțial combătută prin aplicarea unor tehnologii și lucrări agricole adecvate unor astfel de condiții însă, în realitate, puțini sunt cultivatorii care își permit să lucreze așa cum cer manualele agronomilor. De altfel, se arată în raportul Direcției Agricole, deși cantitățile de semințe pregătite pentru comercializare au fost mici, cererea din partea agricultorilor din județ a fost sub așteptări și, ca urmare, o bună parte din acestea au fost comercializate în alte județe. Majoritatea micilor cultivatori au preferat sămânță de la comercianți ambulanți ori din producția proprie, condiții în care calitatea culturilor este pusă sub un mare semn de întrebare.
În jur de 120.000 de hectare de teren agricol din județ ar trebui însămânțate în această primăvară, însă o suprafață de 26.000 de hectare nici măcar nu a fost arată până acum.
Vasile Tofan a completat: „Atât în toamnă, cât și acum, nu s-au efectuat suficiente arături din cauza secetei, care a făcut foarte greu de realizat astfel de lucrări. Probabil că o parte din suprafață va rămâne nelucrată, însă cred că totuși aceasta nu va fi întinsă, oamenii având tendința de a însămânța ceva măcar pentru încasarea subvențiilor pe teren”.

Recomandări

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”

5 milioane de puieți de arbori, produși în pepinierele Direcției Silvice Suceava, plantați în campania de împădurire de primăvară