În județ

Campania de informare privind vaccinarea fetițelor împotriva cancerului de col uterin începe pe 25 iunie

Campania de informare pentru prevenirea prin vaccinare a cancerului de col uterin la fetițe, lansată luni de Ministerul Sănătății, va fi demarată în județul Suceava pe data de 25 iunie, cu o întâlnire organizată la Casa de Cultură, începând cu ora 13.00, la care vor participa medicii școlari din Suceava, Rădăuți și Fălticeni.
Așa a informat ieri directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Marinela Grădinaru, care a adăugat că după această întrunire urmează o alta similară, pe 26 iunie, la hotelul “Zimbru” din Câmpulung Moldovenesc, cu medicii din această zonă și cu cei din Gura Humorului și Vatra Dornei.
Campania de informare se va extinde în rândul profesorilor diriginți din școli, în perioada 5-25 septembrie, pentru ca în intervalul septembrie-octombrie să vină rândul părinților de a fi informați, având în vedere că ei sunt cei care trebuie să-și dea acordul pentru vaccinarea copilelor.
“Anul acesta, ministerul consideră că este necesară o mai bună informare”
Dr. Marinela Grădinaru a explicat că prin aceste întâlniri se dorește o informare cât mai bună a populației cu privire la importanța imunizării împotriva virusului Papilloma, responsabil de apariția cancerului de col uterin în 96% din cazuri. Ea a subliniat că vaccinarea fetițelor va începe în octombrie, iar deosebirea față de anul trecut este că în 2009 nu vor mai fi vaccinate fetițele din clasa a IV-a, ci cele din clasele VI-VII.
“Anul acesta, ministerul consideră că este necesară o mai bună informare. S-a început din timp această campanie pentru că s-a considerat că cea de anul trecut s-a făcut în pripă, iar părinții nu au fost corect informați”, a spus adjunctul DSP, cu precizarea că vaccinarea este mai potrivită la vârsta la care menstruația este deja instalată, motiv pentru care s-a renunțat la imunizarea elevelor de clasa a IV-a.
Campania de informare din 2009 se desfășoară sub mesajul „Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale, informează-te!”.
În 2008, în țară, doar 2% din fetițele de clasa a IV-a au primit serul
Programul de vaccinare împotriva virusului Papilloma, demarat de Ministerul Sănătății în 2008, a fost înghețat de către Ion Bazac după ce doar 2% din grupul țintă a fost imunizat.
În județul Suceava, din cele 4.439 de fetițe cu vârste între 10 și 11 ani, care au fost luate în evidență în vederea imunizării, doar 35 au primit serul. Vaccinarea copilelor a fost refuzată în masă de părinți, aceștia apreciind că vaccinul se administrează la vârste prea mici, iar, pe deasupra, acesta nu a fost suficient testat și nici nu se cunoaște durata de protecție după imunizare.
Vaccinarea împotriva virusului Papilloma este reprezentată de un ciclu de trei injecții în braț, administrate fetițelor în decurs de 6 luni.
În țara noastră, cancerul de col uterin reprezintă prima cauză de mortalitate prin cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani. Zilnic, cumplita maladie ucide șase femei.

Recomandări

Campania „Prevenția începe cu informarea” – Elevii din Liteni, mai aproape de sănătate prin cunoaștere

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa