Campania de împădurire „Hai la înverzit!”

Campania de împădurire „Hai la înverzit!”
Campania de împădurire „Hai la înverzit!”

Asociația Ghizilor din Bucovina (Bucovina Guides) cu sprijinul Ocolului Silvic Pojorâta organizează o nouă campanie de reîmpădurire, de această dată în zona Șandru – Câmpulung Moldovenesc. Acțiunea va avea loc pe 8 aprilie 2017, ora 9:00.
„Ne aflăm deja la a șaptea acțiune de acest gen în cadrul proiectului «Hai la înverzit» și ne propunem să continuăm campania începută acum cinci ani. Acțiunea noastră este una de voluntariat și a devenit deja o preocupare permanentă. Prin puterea exemplului dorim să adunăm din ce în ce mai mulți voluntari, pentru a reda măreția pădurilor care au existat cândva în Bucovina. Numărul tot mai mare de voluntari, entuziasmul, atitudinea pozitivă și implicarea lor constantă în toate acțiunile noastre de până acum ne determină să continuăm campania în fiecare an”, au declarat reprezentanții Asociației Ghizilor din Bucovina.
Întâlnirea participanților va fi în parcare, la restauratul „La Baciu” la ora 9:00, urmând ca de acolo să își continue drumul către locul de plantat.
Voluntarii sunt rugați să vină cu sape/săpăligi de acasă.
Sponsorii acestei acțiuni sunt Aqua Carpatica, Inpride Fălticeni și Rocast Nord care vor oferi apă și mănuși pentru voluntari.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Shopping City Suceava, partener al campaniei umanitare pentru copiii afectați de inundații, deschide un nou punct de colectare