– Doi morți și 12 răniți, în urma unui groaznic accident de circulație produs ieri după-amiază, pe DN 2 E, între localitățile Vârful Dealului și Cacica
– Un camion încărcat cu aproximativ 20 de muncitori a ieșit de pe șosea, a rupt parapetul de protecție și s-a prăvălit într-o râpă de pa marginea drumului
– După ce s-a rostogolit de mai multe ori, camionul s-a oprit la aproximativ 15-20 de metri de drum
Doi morți și 12 răniți într-un cumplit accident de circulație, petrecut ieri după-amiază. Un camion, marca Roman (B-85-EPG), care transporta aproximativ 20 de muncitori, a „zburat” de pe șosea, a rupt parapetul de protecție și s-a răsturnat de mai multe ori într-o râpă de pe marginea drumului. Camionul s-a rostogolit pe o distanță de aproximativ 15-20 de metri, bucăți din autovehicul fiind împrăștiate peste tot. Groaznicul accident s-a produs în jurul orelor 17.00, pe DN 2E, într-o curbă la stânga pe serpentinele dintre Vârful Dealului și Cacica. Imaginea de la fața locului era terifiantă. Șoferii care treceau în acele momente prin zonă și care au văzut întreaga scenă de coșmar au povestit că din camionul răsturnat se auzeau urlete de durere și groază ale muncitorilor. O parte dintre ei au reușit să se salveze singuri din camion și, la rândul lor, au început să-i scoată și pe ceilalți, care fie erau răniți, cu capetele sparte, cu picioarele sau mâinile rupte, cu leziuni interne, fie se aflau în stare de șoc și, pur și simplu, nu se mai puteau mișca de spaimă. Pentru doi dintre ei, însă, nu se mai putea face nimic. În urma impactului aceștia au fost striviți între fiarele contorsionate, fiind prinși sub camion. În scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje ale Poliției, Ambulanței și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Salvările au început să ducă din răniți la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în timp ce polițiștii au început deja măsurătorile pentru a stabili cauza care a dus la producerea acestui îngrozitor eveniment. Pentru scoaterea celor două cadavre a fost nevoie de intervenția echipajelor specializate în descarcerare. „Eu dormeam pe ultima banchetă din spate, pe partea stângă, și deodată am văzut cum se duce camionul într-o parte și începem să ne prăvălim. Toți colegii țipau care mai de care, nu știau pe unde să iasă, nu știau ce s-a întâmplat…. A ieșit fiecare cum a putut”, povestește Marius Năstase, un tânăr muncitor care a scăpat ca prin minune din „camionul morții”, doar cu câteva zgârieturi. Alături de el, alți patru-cinci muncitori care priveau neputincioși, încă speriați, la eforturile depuse de echipajele de descarcerare pentru scoaterea trupurilor neînsuflețite ale colegilor lor. „Ațipisem puțin și m-am trezit în curba aceea, când mașina se clătina tot mai tare. Apoi am văzut că ne ducem de-a dura… eu, pur și simplu, am fost aruncat din mașină”, spune un alt muncitor, Gheorghiță Untea. „Noi suntem adunați de prin toată țara. De exemplu, noi, de aici, ăștia care am scăpat, suntem din Buzău, dar avem colegi și de prin Craiova din Argeș…”, completează un altul. Din Argeș, de altfel, erau și cei doi muncitori care au murit. Abia după scoaterea cadavrelor acestora de sub camion, s-a reușit identificarea acestora. În haosul care a fost, nimeni nu mai știa care cum a fost prins sub mastodontul care-i aducea de la serviciu. Până la urmă, oamenii legii au povestit că cei doi decedați se numesc Mihai Antonie și Neculai Moșteanu, în vârstă de 52, respectiv 51 de ani, ambii din comuna Bogați, județul Argeș.
– Se întorceau de la muncă
Cei aproximativ 20 de muncitori din camion se întorceau de la muncă. Angajați ai SC Prospecțiuni Geologice București, cu punct de lucru în Suceava, oamenii lucraseră aproape toată ziua în zona Drăgoiești la niște sonde pentru gaz. „Eram lihniți de foame și abia așteptam să ajungem să facem o baie, să luăm masa și să ne culcăm, că mâine o luam de la capăt ”, oftează un alt muncitor, Ionel Badiu. Cum nu erau din județul Suceava, muncitorii au fost cazați undeva pe raza comunei Marginea, iar ieri după-amiază, la terminarea programului de lucru, s-au urcat în camion și s-au îndreptat într-acolo. Din nefericire, doar câțiva dintre ei au mai ajuns aseară la destinație. La spital au ajuns nu mai puțin de 12 dintre ei. Unii cu oasele fracturate, cu leziuni la cap, cu picioare rupte. Dintre toți, însă, cel mai grav rănit era șoferul camionului, care a suferit multiple traumatisme. Oamenii legii l-au testat cu fiola alcooltest, rezultatul fiind negativ, șoferul nu consumase un dram de alcool. Ieri, la închiderea ediției, cercetările erau încă în desfășurare. Totuși, din primele verificări, se pare că tragedia a fost produsă de o defecțiune la sistemul de frânare.
Cercetările în legătură cu groaznicul eveniment de ieri după-amiază vor fi preluate de procurii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Gura Humorului și cadre ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în cauză fiind vorba despre un accident colectiv de muncă. Anchetatorii vor încerca să afle dacă condițiile de transport oferite de angajator, respectiv SC Prospecțiuni Geologice București, s-au făcut cu respectarea normelor de protecție a muncii.





