Camion lovit în plin de o locomotivă pe un pasaj de cale ferată



Șoferul unui camion era cît pe ce să provoace o adevărată tragedie după ce a încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure și a fost lovit în plin de o locomotivă. Incidentul a avut loc marți, în jurul orelor 12.00, atunci cînd, Vasile Eliade C., în vîrstă de 40 de ani, din comuna Dorna Candreni, aflat la volanul unui camion cu numărul de înmatriculare SV 04 TWR, a intenționat să traverseze calea ferată în apropierea stației CFR Poiana Stampei. Numai că acesta nu s-a asigurat în nici un fel în momentul în care a ajuns cu camionul la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind lovit în plin de către locomotiva D.A. 939, care circula pe linia secundară Poiana Stampei-Dornișoara. Mecanicul locomotivei cu pricina, Constantin Chiriac, a încercat să frîneze, însă nu a putut evita impactul cu camionul care tocmai traversa calea ferată. În urma loviturii, camionul a fost răsturnat, fiind avariat destul de serios, iar șoferul acestuia a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Cazul a fost preluat de către polițiștii PPTF Vatra Dornei, cei care vor trebui să stabilească zilele acestea condițiile în care a avut loc respectivul accident.