Cercetări poliție

Camion incendiat de o mână criminală

Camionul și autoturismul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Mălini, au fost avariate în noaptea de duminică spre luni, după ce persoane rămase deocamdată necunoscute au incendiat cabina mașinii de mare tonaj și au înțepat cauciucurile celor două vehicule. Polițiștii din localitate au fost sesizați despre producerea faptei luni dimineață, la ora 4.15, de către proprietarul mașinilor, Narcis Câmpulungeanu.
Un prieten de-al tânărului care trecea pe stradă a observat flăcări în cabina autocamionului, astfel că, ajutat de tatăl său și de vecini, Narcis Câmpulungeanu a reușit să stingă focul înainte de a se extinde.
Din ancheta poliției rezultă că focul a fost pus din exterior, prin orificiul schimbătorului de viteze, și sub capotă, prin forțarea acesteia.
Contactat telefonic, Narcis Câmpulungeanu ne-a spus că bănuiește cine a pus focul, însă nu dorește să acuze deocamdată pe nimeni, așteptând ca poliția să-l depisteze pe autor.
„Norocul de la Dumnezeu a fost că focul din cabină a fost văzut la timp și astfel am evitat o tragedie. Vă dați seama ce se putea întâmpla acolo, dacă exploda camionul plin de carburant”, ne-a declarat păgubitul.

Recomandări

Incendiul de la Colegiul „Petru Rareș” a izbucnit la o oră la care în liceu se aflau muncitorii unei firme din Satu Mare