Camioanele cu lemne nu se mai ”strecoară” pe șosele – vehicul cu 13 tone în plus oprit la Gălănești

Camionul supraîncărcat
Camionul supraîncărcat

Polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au oprit în trafic marți, în jurul orei 14.30, un vehicul greu care căra lemn în urma unui apel la 112 venit de la un cetățean (n.r. nu este vorba de Daniel Bodnar cel mai vocal activist de mediu din ultima perioadă) care a anunțat că a văzut un camion supraîncărcat cu lemn circulând dinspre Putna spre Bivolărie. Pe raza comunei Gălănești, polițiștii au identificat autoutilitara marca Scania cu remorcă, ambele aparținând unei societăți din Putna – SC Fury Forest. Atât autoutilitara cât și remorca tractată erau încărcate cu material lemnos, respectiv cu lemn rotund specia molid.
Șoferul le-a prezentat polițiștilor documente pentru lemnul transportat. Camionul era vizibil supraîncărcat iar conform procedurilor au fost sesizați inspectorii de la ISCTR Suceava, cei care au competență de a verifica la cântar omologat greutatea transportului. ISCTR a solicitat ca poliția să conducă vehiculul pe E 85, la Dărmănești, la platforma de cântărire omologată.
Polițiștii au însoțit vehiculul până la Dărmănești, unde s-a constatat că ansamblul auto depășește greutatea maximă admisă de 40 de tone cu 12.900 de kilograme. Inspectorii ISCTR au aplicat amendă de 10.000 de lei firmei care efectua transportul. Totodată autovehiculul a fost imobilizat, iar plăcuțele de înmatriculare au fost ridicate, până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului/deplasării.
Inspectorii ISCTR au mai constatat că încărcătura nu era asigurată corespunzător cu centuri, motiv pentru care s-a mai aplicat o amendă de 6.000 de lei. Camionul a rămas indisponibilizat iar miercuri dimineață inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au început inventarierea materialului lemnos, pentru a se compara cu ce este în acte și pentru a aduce vehiculul greu la o greutate legală.
De câteva săptămâni se acționează intens în județul Suceava pentru sancționarea transportatorilor de lemn care încarcă mașinile cu mult peste limita admisă, în special datorită activiștilor care încep să se implice tot mai mult și au și cunoștințele necesare pentru a evalua ”din ochi” dacă un vehicul este supraîncărcat ori circulă legal.

Vizibil supraîncărcat
Vizibil supraîncărcat
Camionul supraîncărcat
Camionul supraîncărcat

Recomandări

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Conducerea IPJ are o nouă abordare privind mafia lemnului – controale în depozite, imediat ce este descoperit un transport ilegal

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei