De luni

Camioanele cu legume și fructe nu vor mai fi primite în piețele sucevene



Începînd de luni dimineață, camioanele comercianților en-gros de legume și fructe nu vor mai fi primite în piețele agro-alimentare din municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu a spus că la toate piețele agro-alimentare vor fi prezenți agenți ai Poliției Comunitare, care vor îndruma toate camioanele care vin cu legume și fructe către piața en-gros care se deschide de luni în Burdujeni, după sediul ROSAL, pe lîngă FAMC.
“Această piață, în care s-a investit pînă acum peste un miliard de lei, este creată special pentru desfacerea și vînzarea en-gros a produselor agro-alimentare, tocmai de aceea, toți comercianții de acest tip vor fi îndrumați acolo. Restul piețelor municipiului vor rămîne disponibile comercianților en-detail, pentru a nu ne mai confrunta cu situații în care piețele sînt pline de camioane și mașini încărcate de produse, iar alți comercianții vînd legume și fructe la colț de stradă, direct de pe ciment”, a spus Ion Lungu.
Piața a fost amenajată pe o suprafață de 3600 de metri pătrați, parțial betonată, împrejmuită și dotată cu grup sanitar, instalații de iluminat, rețea de apă și canalizare.
Tarifele de comercializare a produselor în noua piață sînt aceleași ca și cele percepute pînă acum în celelalte piețe sucevene, conform reglementărilor Consiliului Local.