Legislația aspră și de bun augur

Camioane confiscate, în valoare de aproape 700.000 de euro, ruginesc în custodia Poliției

Vehiculele grele puse sub sechestru au o valoare de aproape 700.000 de euro
Vehiculele grele puse sub sechestru au o valoare de aproape 700.000 de euro

Polițiștii suceveni au nevoie de tot mai mult spațiu pentru a depozita mașinile ridicate în vederea confiscării, asta în condițiile în care se pune accent în ultima perioadă pe depistarea transporturilor ilegale de lemn, iar legislația prevede confiscarea camionului atunci când este vorba de mai mult de 10 mc lemn de proveniență ilegală transportat. Așa s-a ajuns ca în spațiul închiriat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava în zona ”Trei Movile”, la marginea DN 17, să fie depozitate în jur de zece vehicule grele, camioane cu racoanțe, inclusiv cu utilaje pentru încărcare/descărcare lemn.
22 de vehicule de transport lemn indisponibilizate în ceva mai mult de un an
Pentru cei depistați cu transporturi ilegale de peste 10 mc lemn legislația a devenit mult mai aspră, ceea ce nu poate fi decât de bun augur. Se întocmește dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport”, măsura complementară fiind de confiscare a mijlocului de transport, indiferent de valoarea sa.
La solicitarea Monitorului de Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ne-a comunicat că anul trecut, pe linie silvică, au fost întocmite 363 de dosare penale, cu 200 în plus față de anul 2020, un indiciu indiscutabil al creșterii numărului de controale și nereguli depistate.
În urma acestor controale a fost confiscat în jur de 4.700 mc material lemnos și au fost indisponibilizate 16 autovehicule de transport lemn, evaluate la 500.000 de euro.
Și anul 2022 a început în forță, fiind confiscate încă șase autocamioane care transportau lemn fără acte, evaluate la 180.000 de euro. În acest an s-au confiscat deja peste 1000 mc lemn de proveniență ilegală.
Așadar, în total, în ceva mai mult de un an de zile sunt 22 de vehicule de transport lemn ridicate în vederea confiscării. Mașinile au o valoare de aproape 700.000 de euro.
Vehiculele grele ruginesc până la finalizarea anchetelor
Aceste camioane sunt, din punct de vedere al legislației, indisponibilizate în vederea confiscării, adică luate în custodie de poliție până la finalizarea definitivă a anchetei. Această anchetă, dacă se ajunge la trimitere în judecată și proces, poate însemna și 2-3 ani. La final, de obicei, se dispune confiscarea definitivă a mașinii, adică valorificarea ei.
Sunt și situații în care posesorul camionului solicită cu succes procurorului de caz, după trei-patru luni, să reprimească în custodie vehiculul, până la finalizarea anchetei. Practic, camionul rămâne sub custodia Poliției, dar poate fi folosit de posesor până la un verdict definitiv, pentru ca agentul economic să-și poate asigura existența.
Transporturile mari fără acte, limitate. Afaceriștii ilegali versați nu mai depășesc 7-8 mc lemn la un transport
Prin schimbarea legislației, Statul încearcă să oprească măcar în parte transporturile mari de lemn de proveniență ilegală. Fără îndoială, aceste confiscări de camioane sunt o mare pierdere pentru transportatori, iar vestea acestui risc s-a răspândit de mult printre ei.
Reversul este că afaceriștii ilegali versați nu mai depășesc sub nici o formă 7-8 metri cubi lemn transportați ilegal, pentru a nu risca să le fie confiscat camionul în valoare de 20.000-30.000 de euro.
Chiar acum câteva zile, un transport fără acte depistat de polițiștii de la Frasin la Gemenea – Stulpicani s-a dovedit a fi de 8,34 mc lemn, a rezultat după inventarierea lucrătorilor silvici.
Într-o astfel de situație polițiștii nu au putut decât să confiște lemnul și să aplice o amendă de 5.000 de lei, la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Această problemă, a transporturilor la limita pragului ce atrage confiscarea mijlocului de transport, a fost deja semnalată de activiști de mediu și de cei care luptă în general împotriva tăierilor ilegale. Aceștia cer măsuri aspre și pentru transporturile mai mici.

Camioane care ruginesc printre mașinile de poliție pregătite pentru casare
Camioane care ruginesc printre mașinile de poliție pregătite pentru casare
Lovituri grele pentru afaceriștii ilegali cu lemn
Lovituri grele pentru afaceriștii ilegali cu lemn
Camioane aflate în custodia poliției
Camioane aflate în custodia poliției
Camioane confiscate, în valoare de aproape 700.000 de euro, ruginesc în custodia Poliției
Camioane confiscate, în valoare de aproape 700.000 de euro, ruginesc în custodia Poliției
Camioane confiscate, în valoare de aproape 700.000 de euro, ruginesc în custodia Poliției
Camioane confiscate, în valoare de aproape 700.000 de euro, ruginesc în custodia Poliției
Vehiculele grele puse sub sechestru au o valoare de aproape 700.000 de euro
Vehiculele grele puse sub sechestru au o valoare de aproape 700.000 de euro

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat