Anchetă

Camioane care transportau fier vechi, trase pe dreapta pentru nereguli în acte



Două camioane care transportau deșeuri din fier au fost trase pe dreapta de polițiști la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, după ce s-au descoperit o serie de nereguli în acte, mașinile fiind indisponibilizate și fiind sesizată Garda Financiară Suceava, pentru un control mai amănunțit.
Vinerea trecută, în jurul orei 14.20, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control un camion cu remorcă, la volanul căreia se afla Ioan T., în vârstă de 28 de ani, din comuna Moțca, județul Iași, care transporta deșeuri fier vechi și pentru care a prezentat un aviz de însoțire a mărfii în care nu era înscrisă cantitatea de marfă transportată și nici valoarea acesteia. În scurt timp a fost oprit pentru control și Vasile D., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Fălticeni, care conducea o autoutilitară cu remorcă, cu care transporta deșeuri feroase pentru care a prezentat un aviz de însoțire a mărfii în care era înscrisă cantitatea de 16 tone deșeuri fier vechi fără a fi înscrisă valoarea acesteia.
Conform unui comunicat al Poliției, „întrucât existau suspiciuni privind documentele de transport, s-a solicitat sprijinul Serviciului de Investigarea Fraudelor Suceava și s-a luat măsura conducerii autoutilitarelor la un punct de lucru în vederea cântăririi materialelor transportate, stabilirii provenienței acestora și a legalității activității de transport. De asemenea s-a solicitat sprijinul lucrătorilor Gărzii Financiare Suceava, care au procedat la efectuarea de verificări și au dispus indisponibilizarea autoutilitarelor și a deșeurilor transportate”.
După ce ancheta va fi finalizată se vor stabili măsurile legale care se impun.



Recomandări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei
Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei