Noul an universitar debutează cu o acută lipsă de locuri de cazare la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, care pune la dispoziția celor aproape 13.000 de studenți doar 865 de locuri în căminele proprii.
Primul val de cazări a început de ieri, cu studenții din anii III și IV, care, obișnuiți cu această procedură, au așteptat la intrările în cămine să primească repartiția pe camere.
Astăzi vor fi repartizați în cămine studenții din anii I și II, urmând ca mâine să fie împărțite și ultimele locuri, pentru familiști, masteranzi și pentru întârziații motivați.
La cazare, studenții au obligația de a se prezenta o copie după buletin sau cartea de identitate.
Trei cămine din patru, disponibile pentru cazări
Numărul insuficient de locuri de cazare vine și ca urmare a faptului că unul dintre cele patru cămine nu a fost încă deschis, deoarece lucrările de reabilitare nu au fost finalizate.
Astfel, în acest moment, cazări se fac doar în căminul de fete nr. 1 – 288 de locuri, în căminul nr. 2 – 337 de locuri, dar și în căminul mixt nr. 4 – 240 de locuri, care are cele mai moderne camere și cele mai bune dotări.
Căminul nr. 3, care trebuia finalizat în iunie 2009, este încă în reabilitare, la finalizarea lucrărilor urmând a fi puse la dispoziția studenților 88 camere a câte două locuri, adică un total de 176 de locuri.
Prețurile de cazare în cele trei cămine disponibile sunt cuprinse între 40 și 265 de lei lunar, în funcție de condițiile oferite și de forma de învățământ în care sunt încadrați studenții respectivi.
Chiriași de voie ori de nevoie
Cea mai mare parte a studenților care nu sunt din municipiul reședință de județ, ci din localități ale județului Suceava, ori chiar din județele învecinate, trebuie să își caute fie o gazdă în oraș, fie locuințe de închiriat, ambele variante fiind mai scumpe decât cea a căminului.
De altfel, anunțurile cu locuințe de închiriat și gazde disponibile au și apărut pe la afișierele Universității și în preajma acesteia, în vreme ce alții caută zilnic în ziare, la rubricile de Mică publicitate, o locuință pentru anul universitar care începe peste două zile.
Tocmai de aceea, anumite categorii de studenți din învățământul universitar de stat, în special cei care provin din familii cu venituri reduse, care urmează cursuri de zi, pe locuri finanțate de la bugetul de stat și care locuiesc în alte spații decât căminele studențești aparținând universității, pot primi lunar o subvenție individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parțiale a cheltuielilor de cazare.
Termenul limită de depunere a dosarelor pentru subvenția individuală la cazare, la secretariatele facultăților de care aparțin, este mâine, 30 septembrie 2009.