Investiție

Cămin cultural pentru 100 de locuitori



Cămin cultural pentru 100 de locuitori
Cămin cultural pentru 100 de locuitori

– Primăria comunei Șcheia a inaugurat ieri noul cămin cultural din satul Florinta, obiectiv care are și un scop strategic, acela de adăpostire a oamenilor în caz de calamități și dezastre
Autoritățile din comuna suceveană Șcheia au inaugurat ieri, în a treia zi de Paște, noul cămin cultural din cătunul Florinta, cătun care numără circa 100 de locuitori. Investiția care a ajuns la două miliarde de lei vechi, a fost ridicată pe vârful unui deal și are, potrivit primarului de Șcheia, Vasile Andriciuc, dublă funcțiune, aceea de cămin cultural și de adăpost pentru oameni în caz de calamități și dezastre. Andriciuc, fost ofițer în Armata Română, în prezent colonel în rezervă, a declarat că obiectivul este construit din piatră și poate găzdui nu numai locuitorii din Florinta, ci și pe cei din satele limitrofe.
„Construcția a fost ridicată pe scheletul vechii școli din piatră lăsată în paragină de fosta administrație a comunei. Căminul dispune de o sală de festivități, bucătărie, magazii și fosă septică. Alimentarea cu apă se realizează de la o fântână cu hidrofor. Obiectivul a fost gândit și în scop strategic pentru a găzdui oamenii din Florinta și din satele limitrofe în situații de urgență, calamități naturale și dezastre”, a spus primarul, care a precizat că nu a făcut investiția în scop electoral. El a adăugat că satul Florinta a intrat într-un proces de modernizare, precizând că în această primăvară va fi schimbat iluminatul public, urmând a fi montați, în locul vechilor stâlpi din lemn, stâlpi din beton cu lămpi economice. Noul cămin cultural a fost sfințit, iar după slujbă sătenii au putut cinsti o țuică, ciocni un ou roșu și mânca un cozonac pe fondul muzical asigurat de soliști locali de muzică populară. Trebuie spus că fiecare sat component al comunei Șcheia, cu excepția satului Trei Movile, dispune de cămine culturale. Mândria comunei va fi însă viitorul Complex cultural, care se va construi în centrul localității și va cuprinde săli de sport, de spectacole, de nunți, de conferințe, bibliotecă și un spațiu special amenajat pentru serbări câmpenești. Investiția se va întinde pe o suprafață de 2055 de metri pătrați, va avea patru nivele și va costa două milioane de euro, bani care vor fi atrași din fonduri extrabugetare.



Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști
Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou