GRUPA H

Cămilele și fotbalul mondial



Cămilele și fotbalul mondial
Cămilele și fotbalul mondial

Tunisia și Arabia Saudită au terminat la egalitate, scor 2-2, o partidă modestă, din care putem extrage doar execuția de finețe a tunisianului Jaziri la primul gol și combativitatea celor două formații. Tunisienii și saudiții au confirmat varianta că un asemenea meci poate avea loc la Cupa Mondială doar datorită ideii președintelui FIFA, Joseph Blatter, de globalizare a fotbalului. Prima repriză a întâlnirii a fost anostă și fără realizări tehnice de remarcat. Cu toate acestea, tunisienii puteau primi un penalti în minutul 2 la faultul comis de Al Ghamdi asupra lui Chedli, însă australianul Mark Shield a arătat că globalizarea fotbalului a atins și arbitrajul. În primele 45 de minute s-a înregistrat doar câte un șut pe spațiul porții din partea fiecărei combatante, lucru care întărește faptul că Tunisia și Arabia Saudită sunt două echipe cu posibilități limitate. Singura diferență a fost că tunisienii, care au jucători mai experimentați, au reușit să înscrie din această ocazie, în timp ce lovitura liberă a saudiților, executată de Al Temyat, a fost parată de portarul Ali Boumnijel. Africanii au deschis scorul, în minutul 23, prin Jaziri, care de la 8 metri a reluat acrobatic balonul în plasă, după o bâlbâială a defensivei adverse. Repriza secundă a început în nota de dominare a saudiților, care au beneficiat și de pasul înapoi făcut de reprezentativa tunisiană. După ce arbitrul Shield l-a iertat pe Bouazizi de primirea celui de-al doilea cartonaș galben, a venit cea mai cursivă fază a întâlnirii. Mohammed Noor a pătruns pe extrema dreaptă în minutul 57, a centrat în fața porții, de unde atacantul Yasser Al Kahtani a reluat sub transversală, egalând scorul: 1-1. Meciul a căpătat o altă turnură, golul marcat de saudiți dându-le acestora aripi. Arbitrul australian l-a iertat și pe fundașul tunisian Haggui de eliminare, dar asiaticii au continuat să preseze fără întrerupere. Golul doi al Arabiei Saudite a venit în mod logic. În minutul 84, Al Hawsawi a scăpat pe contraatac, i-a pasat veteranului Sami Al Jaber, intrat cu două minute înainte pe teren, și acesta l-a învins cu sânge rece pe Boumnijel. Șeicii arabi erau în culmea fericirii, jucătorii și antrenorii se gândeau deja la primele substanțiale pentru această victorie, dar nu au realizat că mai aveau câteva minute de jucat fotbal. Tunisia a profitat de euforia saudiților și în minutul trei de prelungiri a reușit să egaleze prin fundașul Jaidi. Acesta a reluat balonul cu capul din 6 metri după centrarea neobositului Jaziri. A fost ultima fază notabilă a întâlnirii și cele două echipe au terminat la egalitate, un rezultat echitabil dacă ținem cont de evoluțiile lor.
Pentru Tunisia și Arabia Saudită greul abia urmează, cele două echipe urmând să întâlnească formațiile Spaniei și Ucrainei. În primul meci al grupei H, Spania a trecut de Ucraina, cu scorul de 4-0, și a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în optimile de finală. În schimb, lupta pentru locul doi se anunță acerbă.



Recomandări

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16
Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra
Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra