Cameron Diaz trece de la comedii romantice la dramă



Actrița americană Cameron Diaz va juca alături de britanicul Colin Firth în drama „Gambit”, ce va fi regizată de frații Joel și Ethan Coen, informează hollywoodreporter.com.
Acest proiect reprezintă un remake al filmului britanic omonim din 1966, în care rolurile principale au fost interpretate de Michael Caine și Shirley MacLaine.
Filmările vor debuta la Londra, în luna mai.
Filmul spune povestea unui curator de artă din Londra, interpretat de Colin Firth, care intenționează să îl convingă pe un colecționar bogat, prin intermediul unui plan ingenios, să cumpere un tablou fals de Monet. Pentru a-și duce planul la bun sfârșit, el apelează la serviciile unei americance, specializată în mânuirea lasoului în timpul show-urilor de rodeo din statul Texas, pe care o angajează să joace rolul unei colecționare de artă, al cărei presupus bunic ar fi descoperit pictura la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cameron Diaz, în vârstă de 38 de ani, este o obișnuită a comediilor romantice, ea jucând în filme cu succes la public, precum „Mary cea cu vino-ncoa’/ Something About Mary” (1998), dar și în drama „Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) și în franciza „Îngerii lui Charlie”. Cameron Diaz a putut fi văzută, recent, pe afișele filmelor „Viață pentru sora mea”, „Cutia” și în comedia „Knight and Day”, în care joacă alături de Tom Cruise. Cameron Diaz a terminat de curând filmările pentru comedia „Bad Teacher”, în care joacă alături de fostul ei iubit, cântărețul Justin Timberlake.
Colin Firth, în vârstă de 50 de ani, pare să fie unul dintre marii favoriți în cursa pentru obținerea Oscarului la categoria „cel mai bun actor în rol principal”, grație interpretării sale din drama „The King’s Speech”, în care joacă rolul regelui George al VI-lea al Marii Britanii. Colin Firth este un actor britanic de film, teatru și televiziune, devenit celebru în 1995 grație rolului din adaptarea pentru televiziune a romanului „Mândrie și prejudecată”. Colin Firth și-a câștigat reputația unui star internațional după ce a jucat într-o serie de producții cinematografice cu mare succes de casă, precum seria „Jurnalul lui Bridget Jones” – în care a jucat alături de Renee Zellweger și Hugh Grant -, musicalul „Mamma Mia!”, „Fata cu cercel de perlă”, „Pur și simplu dragoste” și „Pacientul englez”.