Cameron Diaz, sărut pe covorul roșu cu fostul iubit Justin Timberlake



Cameron Diaz joacă în cel mai recent film al său, „Bad Teacher”, alături de fostul ei iubit, Justin Timberlake, iar cei doi s-au sărutat pe covorul roșu.
Actrița a promovat noul său film în Europa și Rusia, iar la premiera de la New York a apărut alături de fostul iubit și actual coleg de muncă Justin Timberlake, scrie dailymail.co.uk.
Cei doi actori s-au îmbrățișat și chiar s-au sărutat pe covorul roșu, în fața fotografilor și a publicului.
Cameron Diaz și Justin Timberlake au avut o relație de trei ani, însă s-au despărțit în urmă cu cinci ani. Cameron Diaz, în vârstă de 38 de ani, are acum o relație cu jucătorul de baseball A-Rod. Justin Timberlake, în vârstă de 30 de ani, este singur, după ce s-a despărțit de actrița Jessica Biel.
În noul film, Cameron joacă rolul unei profesoare care fumează marijuana și vrea să iasă din învățământ făcându-i curte unui profesor suplinitor bogat interpretat de Justin Timberlake.