Incident

Cameron Diaz a fost agresată de un paparazzo

Cameron Diaz a fost agresată de un paparazzo
Cameron Diaz a fost agresată de un paparazzo

Actrița americană Cameron Diaz a declarat că a fost agresată de un paparazzo care a încercat să dea peste ea cu mașina, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției orașului Los Angeles care a deschis o anchetă asupra incidentului, transmite AFP
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în timp ce starul din „Mary cea cu vino-ncoa’” ieșea din locuința unor prieteni din Los Angeles, fiind însoțită de prietenul ei, cântărețul Justin Timberlake, a explicat Marjan Mobasser, un purtător de cuvânt al poliției.
„Un paparazzo care se ascunsese într-un tufiș a apărut în fața lor pentru a-i fotografia”, iar cele două vedete au mers pe jos după el pe o distanță scurtă. Fotograful s-a urcat în mașina sa și s-a îndreptat spre cei doi, moment în care Diaz a căzut încercând să se ferească din calea vehiculului.
„Amândoi sunt de părere că el (fotograful n.r.) a încercat să o accidenteze pe Diaz cu mașina”. Poliția a deschis o anchetă pentru „agresiune”.
Cameron Diaz, în vârstă de 34 de ani, figurează printre primele zece cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood, cu un salariu cuprins între 10 și 15 milioane de dolari pe film.
În urmă cu un an a obținut câștig de cauză într-un proces intentat unui fotograf care a încercat să o șantajeze cu niște fotografii nud pe care aceasta le făcuse înainte de a deveni celebră. Fotograful a fost condamnat la patru ani de închisoare și obligat să plătească daune vedetei.
În cursul ultimelor luni, în California, au avut loc mai multe incidente între paparazzi și vedete, ceea ce l-a determinat pe guvernatorul statului, fostul actor Arnold Schwarzenegger, să înăsprească pedepsele împotriva celor care comit agresiuni pentru a realiza fotografii sau înregistrări video cu staruri.

Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești