O pierdere în viața culturală a urbei:

„Camerata Virtuosi” a părăsit Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”



„Camerata Virtuosi” a părăsit Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”
„Camerata Virtuosi” a părăsit Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”

Formația instrumentală de muzică de cameră „Camerata Virtuosi” nu mai activează în cadrul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Acest lucru ne-a fost adus la cunoștință de către prim violonistul Cătălin Alexandru Grigoraș, care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care sînt salarizați și tratați de către conducerea ansamblului membrii formației. Printr-un „Referat” depus încă la sfîrșitul lunii aprilie a.c. „în atenția direcțiunii Ansamblului Artistic C. Porumbescu Suceava”, cei patru membri ai „Cameratei Virtuosi”, respectiv Cătălin Alexandru Grigoraș (vioara I), Irina Honciuc (vioara a II-a), Manuela Buciumaș (violă) și Costică Chetrianu (violoncel) solicitau, invocînd prevederile statutare, contractuale și cele cuprinse în Codul Muncii, precum și performanțele realizate și meritele naționale și internaționale obținute, „schimbarea atitudinii echipei manageriale a instituției față de membrii formației camerale și activitatea acestora, precum și îmbunătățirea grilei de salarizare”. Solicitarea venea imediat după participarea formației la un prestigios concurs organizat la Atena, sub egida Clubului UNESCO, la care formația instrumentală de muzică de cameră „Camerata Virtuosi” a obținut premiul I și medalia de aur. Întrucît această doleanță nu a fost satisfăcută, membrii grupului instrumental (sau cel puțin conducătorul acestuia, prim violonistul Cătălin Alexandru Grigoraș, care a solicitat în scris întreruperea activității) au decis să părăsească ansamblul sucevean. „Ca urmare a neplății drepturilor cuvenite – a precizat acesta – și a blocării posturilor, , formație recent medaliată cu aur de către Clubul UNESCO din Atena, își anunță retragerea din cadrul Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu Suceava”.
– “În urma participării membrilor acestei formații ÎN NUME PARTICULAR la Concursul Internațional pentru Orchestră și Ansambluri Corale din Grecia, a apărut o divergență datorită neloialității acestor salariați față de instituție”
Relațiile tensionate dintre membrii formației și conducerea ansamblului sînt însă ceva mai vechi. Nefiind suceveni, artiștii instrumentiști ai „Cameratei Virtuosi” (care făceau naveta de la Botoșani și Iași) nu puteau fi prezenți zilnic opt ore la instituție. Cum în instituțiile culturale de acest gen nu este impusă o prezență zilnică strictă, activitatea fiind apreciată în funcție de participările la spectacole și de prestația artistică, membrii formației răspundeau solicitărilor de participare la manifestările din programul de activități. Așa cum declară Cătălin Alexandru Grigoraș, „inițial formația a fost prevăzută în organigrama instituției cu 5 posturi de instrumentiști dar, printr-o înțelegere cu conducerea, am convenit să renunțăm la contrabasistul formației și să rămînem într-o formulă de cvartet. În această formulă am plecat și la acest concurs de gen de la Atena, concurs pentru orchestre inclusiv ansambluri camerale și coruri, unde am obținut medalia de aur UNESCO și premiul întîi”. Apariția în presa din Botoșani a unui articol cu privire la medaliile obținute în Grecia, în care Cătălin Alexandru Grigoraș nu a pomenit faptul că formația „Camerata Virtuosi” activa în cadrul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, a amplificat tensiunile cu conducerea. Într-o adresă înaintată redacției noastre semnată de directorul general al instituției, prof. Emil Havriliuc (foto), se face precizarea că „în urma participării membrilor acestei formații ÎN NUME PARTICULAR la Concursul Internațional pentru Orchestră și Ansambluri Corale din Grecia, în perioada 13-19 aprilie 2005, a apărut o divergență datorită neloialității acestor salariați față de instituție, lucru dovedit și de interviul acordat de șeful formației, domnul Cătălin Grigoraș, în ziarul „Monitorul de Botoșani”. Urmare a acestui fapt, conducerea instituției le-a solicitat acestora să-și precizeze poziția. Membrii formației și-au exprimat nemulțumirea și față de salarizarea primită, sesizare care a fost făcută ordonatorului principal de credite, respectiv către Consiliul Județean și Prefectura Suceava. În acest sens menționăm că salarizarea acestor salariați a fost făcută în conformitate cu prevederile legale referitoare la încadrarea personalului contractual la instituțiile artistice de spectacol, conform posturilor aprobate în statul de funcții, la limita maximă admisă”.
– “Nu ne-am bucurat de înțelegerea necesară pentru creionarea unei perspective de continuitate a activității noastre la Suceava”
La rîndul său Cătălin Alexandru Grigoraș spune că „am avut multiple discuții în acești doi ani cu conducerea instituției dar nu am reușit să ajungem la o soluție. Am avut discuții la nivel de Consiliu Județean cu d-na vicepreședintă Stela Acatrinei, în atribuțiile căreia intră și activitățile desfășurate în instituțiile culturale din județ, și i-am expus situația anunțînd-o cel puțin de decizia mea personală de a pleca din cadrul instituției, dar, din păcate, nu ne-am bucurat de înțelegerea necesară pentru creionarea unei perspective de continuitate a activității noastre la Suceava. Noi am încercat să depășim toate aceste momente de tensiune dar, fără să nominalizez anumite persoane din consiliul director al instituției, inclusiv compartimentul contabilitate ne-a reproșat acea neprezență zilnică la program”. Materialul primit la redacție, sub semnătura directorului general al ansamblului, face mențiunea “referitor la schimbarea atitudinii manageriale față de membrii formației camerale” că “la nivel de instituție artistică, disciplina și conduita profesională sînt două din atributele de bază în atingerea profesionalismului artistic”. “Sperăm – se precizează în continuarea textului – să înțeleagă acest lucru și domnul Cătălin Grigoraș, un violonist bun, dar ”, încheind cu notificarea că “Formația instrumentală a Ansamblului Artistic își va relua activitatea odată cu deschiderea noii stagiuni, 2005-2006, cu altă componență, membrii acesteia fiind suceveni”. Cu o “altă componență”, dar a unei…alte formații instrumentale, întrucît, așa cum spune conducătorul “Cameratei Virtuosi”, denumirea formației (care a luat ființă înainte de a intra în organigrama ansamblului sucevean) îi aparține: “Eu am venit cu această denumire și există instituții care mă recomandă pe mine ca organizator al acestui grup ai cărui s-au recunoscut public, există o casetă video în acest sens, coordonatorii Centrului Cultural German din Iași”.
– “Ceea ce se întîmplă în acest ansamblu n-are nici o legătură cu Ciprian Porumbescu”
Cu privire la ceea ce se va întîmpla de acum înainte, Cătălin Alexandru Grigoraș spune că “formația își are propriul proiect”. “Acest premiu obținut – spune el – ne-a oferit o deschidere pe care o vom valorifica. Noi am încercat să facem ceva pentru acest oraș, pentru Ciprian Porumbescu, al cărui nume este purtat de acest ansamblu și care a avut inițial un alt profil cultural dar care, între timp, s-a schimbat. Nu de puține ori ne-am lovit de situații penibile ca artiști veniți în zona aceasta a Bucovinei. Mi-aș fi dorit să particip sau să vizionez mai multe spectacole care să aibă legătură și cu Ciprian Porumbescu dar, din păcate, instituția n-a fost capabilă să facă nimic legat de repertoriul de muzică clasică cultă care să promoveze imaginea acestei personalități reprezentative a culturii românești. Nu am nimic împotriva folclorului, zona aceasta este bogată în această privință, dar nu trebuie să neglijăm și să uităm faptul că Ciprian Porumbescu a fost, este și va rămîne mare, atît pentru înțelegerea sufletului și spiritului românesc, cît și pentru turnarea acestuia în forme și genuri clasice încercînd astfel să depășească condiția de cultură minoră și să intre în circuitul universal. Ceea ce se întîmplă însă în acest ansamblu n-are nici o legătură cu Ciprian Porumbescu”.



Recomandări

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”
Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Frumoasa bucovineancă Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”
25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”