Cameră:Eliminarea cazării la hotel, tăierea diurnelor, nedecontarea benzinei – moduri de economisire



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit, miercuri, cu liderii de grup, la reuniune stabilindu-se o serie de propuneri de economisire, printre care eliminarea cazării la hotel, diminuarea sau tăierea diurnelor și nedecontarea benzinei, care vor fi negociate joi cu Finanțele.
Surse participante la reuniunea dintre liderii de grup și Valeriu Zgonea au precizat pentru MEDIAFAX că în cadrul întrevederii au fost avansate mai multe propuneri de economisire pentru încadrarea în bugetul pe 2013, care va fi echivalent cu bugetul pe 2012, în condițiile în care numărul de deputați a crescut semnificativ.
Potrivit surselor citate, printre propunerile de economisire s-au numărat eliminarea cazării la hotel a deputaților, pentru care s-a plătit în 2012 o sumă ridicată, în condițiile în care pentru un parlamentar cazat la hotel Camera achită circa 8.000 de lei.
Propunerea avansată miercuri a fost de a se elimina cazarea deputaților la hotel, astfel încât aceștia să stea cu chirie, situație în care s-ar face economii semnificative, întrucât pentru chiria unui deputat Camera achită 3.500-3.800 de lei.
O altă propunere a fost aceea de diminuare sau tăiere a diurnelor deputaților, care sunt în acest moment de 1,2% din valoarea indemnizației.
Nedecontarea carburanților folosiți la mașinile deputaților a reprezentat o altă propunere luată în calcul, aceasta fiind comasată cu propunerea ca aleșii să achite din banii lor contravaloarea întreținerii și reparațiilor mașinilor.
Aceste propuneri, dar și altele care au fost avansate miercuri în întrevederea dintre Zgonea și liderii de grup vor fi contabilizate într-un draft cu care reprezentanții Camerei vor merge joi la întâlnirea cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, unde se stabilește proiectul de buget al Camerei pe 2013.
Aceste propuneri au fost avansate în condițiile în care legea nu permite tăierea indemnizațiilor deputaților.
Pentru a opera aceste propuneri, în întrevederea de miercuri s-a stabilit să se modifice Statutul deputaților și senatorilor, care are prevederi referitoare la cazarea la hotel și la diurne, astfel încât implementarea lor să poată fi făcută legal.