– Camera a fost montată ieri și în curând imaginile ce le va transmite vor fi disponibile și pe Internet
Șoferii vitezomani, care nu au de gând să țină cont de măsurile de reducere a vitezei luate până acum de municipalitate pe Calea Unirii, unde s-au montat atât “spinări de măgar”, benzi rezonatoare și indicatoare rutiere de avertizare, au de ieri un mare “dușman”, sub forma unei micuțe camere video de supraveghere.
Camera respectivă, achiziționată de municipalitatea suceveană în cadrul unui proiect european, va supraveghea traficul rutier pe una din cele mai periculoase zone, la coborârea din Centru înspre Grupul Școlar nr. 2, unde au avut loc numeroase accidente, extrem de grave, precum cel petrecut acum două săptămâni, când două femei au murit în urma impactului mașinii lor cu un autobuz de transport public local.
Primarul Ion Lungu a spus că respectiva cameră va fi pusă în funcțiune zilele acestea și va putea fi vizualizată de pe Internet, de oricine dorește, la o adresă anume. Dar cei care vor urmări cel mai mult ce se petrece pe calea Unirii, prin intermediul camerei de luat vederi, vor fi angajații Poliției Rutiere, care, după caz, îi vor “ferici” pe vitezomani și cu câte o amendă, picată ca din senin.





