Camera Deputaților și Senatul se reunesc, luni, de la ora 12.00, în primele ședințe de plen ale legislaturii 2008-2012, conform decretului de convocare semnat de șeful statului. Ședințele în plen sunt precedate de preluarea efectivă a mandatelor, respectiv de depunerea declarațiilor de avere și de interese, de preluarea legitimațiilor și a cartelelor electronice, de fotografiere. La Cameră, această activitate a început încă de vineri, în timp ce la Senat, formalitățile vor începe de luni, de la ora 9.00.
Atât la Cameră, cât și la Senat, până la alegerea președinților, lucrările vor fi conduse de decanul de vârstă. În cazul Senatului, acesta este social-democratul Sergiu Nicolaescu, care va rosti de altfel și cuvântul de deschidere.
Potrivit Regulamentului Senatului, până la alegerea Biroului permanent, lucrările plenului acestei Camere sunt conduse de cel mai în vârstă senator, în calitate de președinte decan de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 senatori, în calitate de secretari asistenți. În situația în care doi sau mai mulți senatori au aceeași dată de naștere, desemnarea se face în ordinea alfabetică a numelui.
Pentru validarea mandatelor, Senatul alege, în prima sa ședință, o comisie compusă din 15 senatori. Numărul senatorilor care sunt propuși în comisia de validare de fiecare partid, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianță politică sau alianță electorală este în funcție de numărul membrilor săi raportat la numărul total al senatorilor și se stabilește prin negocieri realizate de reprezentanții acestora.
Propunerile nominale se transmit secretarilor asistenți. Președintele decan de vârstă prezintă aceste propuneri plenului Senatului în ordinea numărului de senatori ai fiecărui partid, fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, fiecărei alianțe politice sau alianțe electorale. Senatul hotărăște asupra propunerilor cu votul majorității senatorilor prezenți.
Comisia de validare își începe de îndată activitatea, alegându-și un președinte și doi vicepreședinți, care alcătuiesc biroul comisiei și se organizează în patru grupe de lucru cuprinzând fiecare câte 3 membri. Alegerea acestora se face prin votul deschis al membrilor comisiei. Desemnarea președintelui și a vicepreședinților se face prin negociere, potrivit configurației politice rezultate din alegeri. Secretarul general al Senatului preia dosarele privind alegerea senatorilor de la Biroul Electoral Central și le predă președintelui comisiei de validare, după constituirea acesteia.
Președintele Comisiei de validare, împreună cu vicepreședinții, repartizează grupelor de lucru dosarele privind alegerea senatorilor primite de la Biroul Electoral Central, în ordinea circumscripțiilor electorale, cu excepția celor referitoare la membrii comisiei. Verificarea legalității alegerii senatorilor se face de către grupele de lucru. Verificarea legalității alegerii senatorilor care compun grupele de lucru se face de către biroul Comisiei de validare, iar a membrilor biroului, de către cei 12 membri ai grupelor de lucru.
Grupele de lucru, respectiv biroul Comisiei de validare sunt obligate să prezinte, în scris, în plenul comisiei, propunerile de validare sau invalidare privind dosarele repartizate în termen de cel mult 3 zile de la constituirea comisiei. Propunerile grupelor de lucru și a biroului Comisiei de validare se adoptă cu votul majorității membrilor acestora.
În cel mult 5 zile de la constituire, Comisia de validare întocmește un raport în care nominalizează senatorii pentru care propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare. Raportul este aprobat de Comisia de validare cu votul majorității membrilor acesteia. Opiniile diferite se consemnează și fac parte din raport.
Senatul se întrunește, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului prezentat de președintele acesteia.
Senatul hotărăște prin vot asupra listei cuprinzând numele și prenumele senatorilor propuși pentru validarea alegerii, ordonați pe circumscripții electorale. Senatul dezbate și hotărăște prin vot cu privire la fiecare senator propus pentru invalidare. Hotărârea privind validarea sau invalidarea alegerii senatorilor se adoptă cu votul majorității senatorilor.
Senatorii a căror alegere a fost validată depun jurământul de credință față de țară și popor, în condițiile prevăzute de lege. Refuzul de a depune jurământul atrage pierderea mandatului.
Regulamentul Senatului prevede că această Cameră este legal constituită după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori. Validarea mandatului de senator presupune validarea alegerii senatorului, precum și depunerea jurământului de către acesta.
După validarea mandatului și depunerea jurământului, senatorii se constituie în grupuri parlamentare care sunt structuri interne ale Senatului. Un senator poate face parte dintr-un singur grup parlamentar. Repartizarea locurilor ce urmează a fi ocupate de grupurile parlamentare, precum și de senatorii independenți, în sala de ședință, se stabilește, prin negociere, de liderii grupurilor parlamentare, avându-se în vedere ordinea descrescătoare a mărimii grupurilor.
După constituirea legală a Senatului se aleg președintele Senatului și ceilalți membri ai Biroului permanent al acestuia. Biroul Permanent al Senatului se compune din: președintele Senatului, 4 vicepreședinți, 4 secretari și 4 chestori. Președintele Senatului este și președintele Biroului permanent. Apartenența politică a membrilor Biroului permanent, în care se include și președintele Senatului, trebuie să reflecte configurația politică a Senatului rezultată din alegeri.
Președintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele și prenumele tuturor candidaților propuși de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales președinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorității senatorilor.
Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii 2 candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toți candidații care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi ori primul clasat și toți candidații care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales președinte al Senatului candidatul care a obținut votul majorității senatorilor.
Președintele este ales pe durata mandatului Senatului. Odată cu alegerea președintelui Senatului, activitatea președintelui decan de vârstă încetează.
Propunerea de repartizare a celorlalte funcții din Biroul permanent se stabilește, după alegerea președintelui, pentru toate sesiunile legislaturii, respectând configurația politică a Senatului rezultată din alegeri, prin negocieri între reprezentanții grupurilor parlamentare.
La Camera Deputaților, Comisia de validare a mandatelor este formată din 30 de deputați, care să reflecte configurația politică a Camerei.
Grupurile parlamentare, a căror structură va fi anunțată tot luni, vor face propunerile pentru componența nominală a Comisiei de validare, care va fi aprobată cu votul majorității deputaților prezenți.
Comisia va avea un președinte, un vicepreședinte și un secretar și se va organiza în nouă grupe de lucru, fiecare având în componență trei membri. În cel mult patru zile de la constituire, Comisia va întocmi un raport în care vor fi nominalizați deputații propuși pentur validare, invalidare sau amânarea validării mandatelor.
Camera Deputaților este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputați și după ce aceștia depun jurământul.
După constituirea legală a Camerei Deputaților se aleg președintele Camerei Deputaților și apoi ceilalți membri ai Biroului permanent al acesteia.
Președintele Camerei Deputaților face parte din Biroul permanent al Camerei Deputaților și este președintele acestuia. Din Biroul permanent al Camerei Deputaților mai fac parte 4 vicepreședinți, 4 secretari și 4 chestori.
Biroul permanent al Camerei Deputaților este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică a Camerei Deputaților, așa cum rezultă din constituirea inițială a grupurilor parlamentare.
Calitatea de președinte al Camerei Deputaților sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calității de deputat.
Președintele Camerei Deputaților este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele și prenumele tuturor candidaților propuși de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
Este declarat ales președinte al Camerei Deputaților candidatul care a întrunit votul majorității deputaților.
Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorității deputaților, se organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat președinte al Camerei Deputaților candidatul care a obținut majoritatea voturilor deputaților prezenți.
Odată cu alegerea președintelui Camerei Deputaților, activitatea președintelui de vârstă încetează de drept.
Alegerea vicepreședinților, a secretarilor și a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configurației politice inițiale a Camerei Deputaților și negocierii liderilor grupurilor parlamentare.
În vederea depunerii propunerilor, Camera Deputaților aprobă numărul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, așa cum revin, pe funcții, grupurilor parlamentare constituite potrivit configurației politice inițiale a Camerei Deputaților.
Propunerile nominale se fac de către liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit. Lista candidaților propuși pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaților și se aprobă cu majoritatea voturilor deputaților. Dacă nu se realizează această majoritate, se organizează un nou tur de scrutin, în care lista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaților prezenți. Votul este secret și se exprimă prin bile.
Vicepreședinții, secretarii și chestorii Camerei Deputaților sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective.
Președintele Camerei Deputaților și orice alt membru al Biroului permanent pot fi revocați înainte de expirarea mandatului, cu votul majorității deputaților. Votul este secret și se exprimă prin buletine de vot în cazul președintelui Camerei Deputaților și prin bile în cazul celorlalți membri ai Biroului permanent. Propunerea de revocare se face în scris și este însoțită de semnăturile inițiatorilor.
Atât la Cameră, cât și la Senat, trebuie finalizate în cel mai scurt timp toate aspectele legate de organizare, inclusiv crearea comisiilor parlamentare, având în vedere că, potrivit afirmațiilor președintelui Traian Băsescu, în 20 și 21 decembrie ar urma să fie audiați la Parlament membrii noului Cabinet, astfel încât la 22 decembrie Guvernul să primească votul de învestitură.