Cameră: PDL susține definirea patronatelor în Codul Muncii ca asociații de angajatori privați



Conducerea grupului PDL din Cameră a agreat și va susține un amendament la Codul Muncii prin care patronatele vor fi definite ca asociații de angajatori privați, excluzându-i astfel pe cei de stat, a declarat, miercuri, liderul de grup Mircea Toader, după o discuție cu reprezentanților patronatelor.
„Au susținut, și ni se pare pertinent, că angajator poate fi oricine, dar patronat poate fi doar proprietarul de firmă privată, nu firmă de stat, regie, sau asociație de locatari. Asta a fost revendicarea principală, pe care o susțin”, a declarat Mircea Toader.
La rândul său, vicepreședintele ACPR, Dan Matei Agathon, a arătat că, în acest moment, patronatele sunt definite ca asociații de angajatori și că angajator este și statul, el explicând că, potrivit acestei definiții, și o regie autonomă de stat este angajator.
„Poți să fii perfect angajator fără să fii patron, dar niciodată nu poți să fii patron fără să fii angajator”, a spus Agathon, argumentând astfel solicitarea patronatelor de a schimba definiția acestui termen.
Mircea Toader a mai precizat că întâlnirea conducerii grupului PDL cu reprezentanții patronatelor a avut loc la inițiativa grupului și că au răspuns pozitiv patronate reprezentând 80% din acest domeniu de activitate.
El a arătat că, în cadrul discuțiilor, grupul PDL și-a asumat ca anumite propuneri, inclusiv cea privind definiția patronatelor, să fie discutate în grup, susținute ca amendamente și depuse până vineri.
Toader a mai precizat că legile privind codul social au ca termen, potrivit acordului dintre partidele din arcul pro-guvernamental, sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.
La rândul său, vicepreședintele ACPR, Dan Matei Agathon, a precizat că a obținut „cam tot” ce și-a propus ACPR în cadrul negocierilor pentru Codul Muncii.
„Sunt ultimele retușuri pe care încercăm să le aducem despre modul în care este privit patronul în România. (…) Am rugat conducerea grupului PDL să ia în considerare o definiție a patronatelor și a patronului conform definiției Organizației Internaționale a Muncii”, a mai spus Agathon.