Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 226 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și 2 abțineri, OUG privind reorganizarea administrației publice centrale, stabilind că Autoritatea pentru relații interetnice va fi în subordinea Camerei Deputaților, iar Agenția Națională pentru Romi va fi la Senat.
Ordonanța a fost adoptată cu amendamente care prevăd trecerea acestor instituții de sub autoritatea Guvernului în subordinea Senatului sau Camerei Deputaților.
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, organ de specialitate al administrației publice centrale, este trecut, de asemenea, din subordinea Guvernului în cea a Senatului, sub denumirea de Autoritatea pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Tot în subordinea Senatului trece și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Camera Deputaților este prima sesizată cu această ordonanță de urgență, Senatul fiind decizională.