Președintele PE, Martin Schulz, va face, marți și miercuri, o vizită oficială în România, urmând să se deplaseze, în prima zi, la Târgu Jiu, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu premierul Victor Ponta și cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, informează Camera Deputaților.
„Președintele Parlamentului European, domnul Martin Schulz, va efectua în perioada 30 octombrie-1 noiembrie, o vizită oficială în România, la invitația președintelui Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea. Oficialul european va avea, în această perioadă, mai multe întrevederi cu reprezentanții conducerii Parlamentului României, președintele și premierul României, miniștri, cadre universitare și studenți ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). În prima zi a vizitei, marți, 30 octombrie, în jurul orelor 16.00, domnul Martin Schulz se va deplasa la Târgu Jiu, însoțit de președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta și ministrul Mediului și Pădurilor, doamna Rovana Plumb, unde vor vizita stația de epurare a apei, un proiect finanțat din fonduri europene”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaților remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului, vizita de la Târgu Jiu va fi urmată de convorbiri oficiale ale înaltului demnitar european cu prim-ministrul Ponta, la sediul Guvernului.
„Vizita președintelui Parlamentului European va continua miercuri, 31 octombrie, la Camera Deputaților. De la orele 9.00, acesta va participa, împreună cu președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, și vicepreședintele Senatului, domnul Petru Filip, la o dezbatere privind teme europene de actualitate. Printre invitați se numără premierul Victor Ponta, europarlamentari, lideri ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat. În aceeași zi, începând cu orele 10.00, președintele Parlamentului European va susține o alocuțiune în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Evenimentul va fi urmat de conferința de presă comună a celor doi președinți, domnul Martin Schulz și domnul Valeriu Zgonea, care va începe la orele 10.45”, se arată în comunicat.
Miercuri, de la orele 11.30, va avea loc primirea oficialului european de către președintele Traian Băsescu.
În programul președintelui Parlamentului European este prevăzută o întâlnire, miercuri, începând cu orele 12.20, cu reprezentanții Grupurilor parlamentare ale PDL din Camera Deputaților și Senat.
În aceeași zi, Schulz va avea, de la orele 15.45, o întrevedere cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, apoi cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, începând cu orele 16.30.
Schulz va avea apoi o întrevedere, miercuri, începând cu orele 18.00, cu reprezentanți ai mediului academic și studenți ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, unde va avea loc și ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa.
PDL participă la ședința Parlamentului în care președintele PE Martin Schulz va prezenta un mesaj, dar nu va onora cererea acestuia de a se întâlni cu parlamentarii PDL dacă oficialul UE merge la manifestările din Gorj în sprijinul lui Victor Ponta, a anunțat, luni, președintele PDL, Vasile Blaga.