Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) a cerut, ieri, Camerei Deputaților ridicarea imunității deputatului Ștefan Buciuta, reprezentând minoritatea ucraineană, motivând că DNA i-a deschis dosar pentru abuz în serviciu, delapidare, gestiune frauduloasă, deturnare de fonduri, trafic de influență.
Potrivit unei solicitări a UUR, congresul extraordinar al asociației, care a avut loc la data de 20 iulie 2012, a hotărât demiterea deputatului Ștefan Buciuta din calitatea de președinte al Uniunii și retragerea sprijinului politic din partea asociației.
Solicitarea UUR a fost trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților către Comisia juridică a acestui for legislativ, pentru emiterea unui punct de vedere.
Dumitru Morhan, noul președinte al UUR, a confirmat că s-a cerut ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Ștefan Buciuta.
„Am cerut acest lucru pentru a da posibilitatea procurorilor să facă toate demersurile legale pentru a afla ce anume s-a petrecut în toți acești ani cu banii pe care Uniunea Ucrainenilor din România i-a primit de la bugetul de stat. Din hârtiile pe care le avem, reiese fără putință de tăgadă că deputatul Ștefan Buciuta se află în spatele unui șir întreg de nereguli, dovadă și faptul că toate bunurile UUR sunt sub sechestru, iar conturile au fost blocate de procurori. E o situație fără precedent, iar cineva trebuie să răspundă pentru toate aceste nereguli”, a arătat Dumitru Morhan.
Probleme
Camera Deputaților, solicitată să-i ridice imunitatea deputatului Ștefan Buciuta
