Camera Deputaților: Liderii sindicatelor vor depune declarații de avere și de interese

Camera Deputaților a adoptat ieri, tacit, un proiect de lege care include liderii sindicali în categoria persoanelor care sunt obligate să depună declarații de avere și de interese, informează MEDIAFAX.
Camera Deputaților a adoptat, ieri, tacit, o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.
Proiectul are ca obiect de reglementare includerea președinților, vicepreședinților, secretarilor și trezorierilor din cadrul organizațiilor, federațiilor și confederațiilor sindicale, în categoria persoanelor care sunt obligate să depună declarațiile de avere și interese.
În expunerea de motive, inițiatorii spun că au depus proiectul „pentru a elimina discriminarea” între liderii sindicali și celelalte categorii de persoane care trebuie să depună, potrivit legii ANI, declarații de de avere și de interese.
Proiectul a fost inițiat de deputatul PSD Iftimie Neculai și de deputații ALDE Calotă Florică Ică și Petcu Toma-Florin.
Propunerea legislativă merge spre dezbatere și vot la Senat, cameră decizională în acest caz.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, anunță că protecția și siguranța persoanelor vulnerabile vor fi prioritățile sale pentru noua sesiune parlamentară

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara

Deputații AUR Florin Pușcașu și Tiberiu Boșutar și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România

Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România
Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România