Deputații au respins, marți, propunerea legislativă inițiată de Silviu Prigoană (PDL) care se referea la schimbarea în actele oficiale a denumirii de „rom” în „țigan”, unul dintre parlamentari considerând că proiectul ar trebui trecut la categoria „Copiii spun lucruri trăsnite”.
„Această inițiativă ar trebui trecută la «Copiii spun lucruri trăsnite», dacă nu ar fi fost vorba de un adult”, a spus de la tribuna Camerei deputatul Nicolae Mircovici, reprezentând grupul minorităților naționale.
Mircovici a apreciat proiectul lui Silviu Prigoană ca fiind „jignitor” și a arătat că termenul de „țigan” are un caracter „peiorativ”.
„Confuzia români-romi nu are relevanță, pentru că sunt o serie de alte cuvinte care pot genera confuzie, cum ar fi Roma”, a adăugat Nicolae Mircovici.
Deputatul PSD Mădălin Voicu a spus că proiectul de lege inițiat de Prigoană este mai degrabă „un moft”.
„Este un subiect care mi se pare mai degrabă un moft, care a devenit proiect de lege. Nu ne onorează. Este din erorile celor care cred că, dacă se schimbă denumirea, se rezolvă și scăpăm de un stigmat”, a adăugat Voicu.
El a mai spus că există carențe în comportamentul civic al unor etnici romi, dar există și greșeli ale majoritarilor.
„Cred că dorința de a schimba denumirea din rom în țigan este un gen de emoție primară, primitivă”, a menționat Mădălin Voicu, în timp ce liberalul Mihăiță Calimente a venit cu o soluție dând ca exemplu modelul afroamericanilor și anume ca romii să se numească indoeuropeni.
Proiectul de lege inițiat de Prigoană fusese respins de Senat și a fost respins și de Camera Deputaților cu 229 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” și 16 abțineri.