Camera Deputaților a adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă de respingere a Ordonanței de urgență 55/2014 care permite ca aleșii locali să-și aleagă un partid timp de 45 de zile, fără să-și piardă mandatul, informează Mediafax. Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru și prevede că se respinge această Ordonanță, iar primarii care au optat pentru derogările Ordoanței să-și piardă mandatul și să fie înlocuiți. Proiectul a fost adoptat tacit deoarece termnul constituțional pentru dezbatere și vot final de 12 noiembrie a fost depășit. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, Senatul este decizională cu această propunere legislativă.