Specializare

Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează un nou curs „Expert achiziții publice”

Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează un nou curs pentru specializarea în achiziții publice, destinat autorităților contractante. Cursul „Expert achiziții publice” va începe pe 6 octombrie a.c. și se va desfășura pe perioada a două weekenduri, iar înscrierile se pot face deja la sediul CCI Suceava. Potrivit președintelui executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, cursul este organizat în parteneriat cu firma Relians, lector principal fiind Cristi Rebenciuc, expert în achiziții publice și colaborator cu diverse autorități de management la verificarea procedurilor de achiziții și la crearea de ghiduri de bune practici în acest domeniu. Lucian Gheorghiu a arătat că acest curs se adresează în special personalului cu atribuții în domeniul achizițiilor din cadrul autorităților contractante, personalului operatorilor economici cu atribuții în activitatea de ofertare către autorități contractante, dar și autorităților și instituțiilor publice care au investiții prin fonduri europene. În urma acestui curs, participanții vor fi specializați în organizarea și participarea la toate procesele pe care le presupune o achiziție publică, de la planificarea resurselor și până la finalizarea contractelor, dar și în organizarea achizițiilor publice în cadrul proiectelor finanțate prin fonduri europene și naționale. La curs vor fi prezentate, printre altele, documentații de atribuire, strategii de selecție, pregătirea și inițierea procedurilor de achiziție publică, modul în care se utilizează Sistemul Electronic de Achiziții Publice, modalități de atribuire a contractelor, diferențele între achizițiile publice, sectoriale și concesiunile de servicii și lucrări, modul în care se formulează căile de atac și contestațiile în instanță, dar și exemple de bune practici în domeniu.
Cursul „Expert achiziții publice” va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, în două perioade, respectiv între 6 – 8 octombrie și 13 – 15 octombrie. Taxa de participare este de 850 de lei/persoană, TVA inclus, iar la doi cursanți înscriși din cadrul aceleiași instituții se oferă o reducere de 15%. La sfârșitul cursului, în urma evaluării, participanții vor primi un certificat de absolvire emis de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. La acest curs pot participa doar persoane care au diplome de licență.

Recomandări

Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză

FINALIZAREA PROIECTULUI Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC STATUS IDC SRL

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut