Economic

Camera de Comerț a lansat proiectul „ANTRE(pre)NOR pentru Performanță”



Camera de Comerț și Industrie Suceava a lansat, în cursul zilei de ieri, la Conacul Domnesc, proiectul „ANTRE(pre)NOR pentru Performanță”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Noul proiect al CCI Suceava este realizat în parteneriat cu Schultz Consultingși Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie – filiala Brașov. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni și acoperă trei regiuni de dezvoltare, respectiv București-Ilfov, Nord-Est și Centru.
Secretarul general al CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu, a spus că obiectivul general al proiectului este facilitarea dezvoltării competențelor și abilităților necesare administrării eficiente a afacerilor pentru echipele de management a 60 de companii din cele trei regiuni de dezvoltare.
„Proiectul pune accent pe oferirea de servicii integrate de diagnoză organizațională, training și consultanță echipelor de management din 20 de companii din fiecare regiune de dezvoltare, care vor fi selectate în perioada imediat următoare”, a spus Marcel Gaftoneanu, care este și coordonatorul regional al proiectului pentru Regiunea de Nord-Est.
El a adăugat că prin proiect se intenționează dezvoltarea și furnizarea a zece programe de perfecționare profesională pentru îmbunătățirea competențelor de administrare eficientă a afacerii.
El a spus că cele zece programe vor fi construite pornind de la nevoile identificate în urma analizei interne a companiilor.
„Rezultatele obținute vor fi folosite în egală măsură la dezvoltarea unor instrumente manageriale a căror aplicare în cadrul fiecărei companii va fi monitorizată de către experții în dezvoltarea și managementul afacerii din cadrul echipei de proiect, aceștia oferind totodată consultanță și coaching celor 60 de companii selectate. Proiectul are ca idee de bază renașterea competiției pentru performanța antreprenorială a echipelor de management. Vom selecta câte 20 de companii din fiecare din cele trei regiuni, companii cărora le vom oferi diagnoză și asistență pe tot parcursul proiectului în evaluarea și identificarea competențelor necesare pentru creșterea competitivității lor în raport cu piața de referință și dinamica economiei locale, după care vom dezvolta și furniza zece programe de formare pentru echipele de management din cele 60 de companii”, a mai declarat Gaftoneanu.